miercuri, 28 decembrie 2016

Activități în seara de Anul Nou

      În seara de Anul Nou e dificil și plictisitor să aștepți ora 00:00 alături de copii dacă nu îi ocupi cu activități interesante,  propun o modalitate  de a petrece împreuna cu familia și de a vă bucura de sosirea noului an. 
        Jocul „Baloane cu surprize”.

          De ce ai nevoie?
  1. 6 baloane colorate;
  2. o cariocă neagră;
  3. bilețele din hârtie albă sau colorată;
  4. o sfoară.
Cum se realizează?
1. Fiecare balon reprezintă o activitate care poate fi făcută într-o oră. Vei avea 7 baloane (câte un balon pentru fiecare oră), dacă vrei să începi numărătoarea începând cu ora 18:00 și până la 00:00 sau mai multe baloane, dacă vrei să ăncepi mai devreme. Astfel, vei petrece într-un mod interactiv seara de trecere spre anul următor.
2. Pe fiecare bilețel în parte vei trece o activitate sau vei lipi imaginea unei activități pe care să o faceți împreună cu toată familia.
3. Veți introduce rând pe rând bilețelele în câte un balon pe care apoi îl veți umfla. Poți introduce mai multe biletele într-un singur balon, dacă o singură activitate nu este suficientă pentru „a acoperi” o oră întreagă.
4. Baloanele se vor lega și se vor prinde de sfoară. Scrie pe fiecare balon ora căreia îi corespunde.
5. La fiecare oră fixă unul din copii va sparge câte un balon și va citi activitatea pe care o veți face cu toții până când va veni rândul următorului balon să dezvăluie ce ai pregătit copiilor.Balonul pe care vei scrie ora 00:00 poate fi umplut cu confetti, pentru a sărbători intrarea în noul an.

 Cîteva idei de activități din care puteți alege ce vă place mai mult:
  1. Călătoria inimii. O activitate prin care să îl inveți pe copil despre emoții prin activități de colorat, pictură, lipire și modelare. 
  2. Trenulețul cel mai lung
  3. Unde s-a oprit sticla
  4. Cioc-cioc cine e?
  5. Construim din bețișoare
  6. Pisicuța din triunghiuri
  7.  Urmărește liderul 
  8. Urmăriți un episod din desenele preferate ale copiilor.
  9. Revedeți fotografiile din album pe care le-ați realizat anul anterior și rememorați amintirile cele mai frumoase.
  10. Organizați o Conferință de presă- un interviu în care să recapitulați momentele cele mai frumoase, dar și cele mai dificile, lucrurile pe care le-ați învățat, locurile pe care le-ați văzut și amintirile pe care vreți să le păstrați.
  11. Jucați mima.
         Atmosfera și dispoziția depinde de Dvs.Fiți creativi și originali!

vineri, 18 noiembrie 2016

     Cu pași grăbiți se apropie multașteptatele sărbători de iarnă. Feeria sărbătorilor ne cuprinde pe toți, în special pe copii , îl așteaptă cu mult drag pe Moș Crăciun să le aducă cadoul dorit. Așteaptă cu nerăbdare să scrie o scisoare pentru moșul darnic.
     Legenda spune că Sfântul Nicolae e frate cu Moș Crăciun, el vine la copii pentru a le aduce dulciuri și pentru a lua scrisoarea de sub brad pentru a o duce fratelui său,Moș Crăciun.
     Propun câteva modele de scrisori:



































luni, 15 august 2016

10 lucruri pe care învățătorul și le dorește de la un părinte


       Fii un părinte implicat în activitățile școlare ale copilului. Implicarea părinților îi ajută/ motivează pe copii să învețe, le îmbunătățește rezultatele și este benefică pentru relația învățător-părinte.
       Furnizează și acasă resurse pentru învățare. Folosește-te de biblioteca locală, căutați cărți și reviste interesante, citește cu copilul tău în fiecare zi.
        Monitorizează privitul la televizor și jocurile pe calculator.
        Învățătorul nu preia din atribuțiile părintelui! Nu te aștepta ca învățătorul să preia din atribuțiile tale. Învață-l pe copilul tău ce este respectul, învață-l să fie organizat, pune preț pe cei șapte ani de acasă – nu te baza doar pe învățători și profesori pentru a preda lecții de bună creștere. Aceasta este, mai ales, misiunea ta.
        Sprijină regulile școlii și obiectivele școlii. 
        Încurajează, dar nu exagera. Încurajează-ți copilul să fie bun în ceea ce face, dar nu pune presiune pe el stabilind obiective nerealiste sau programîndu-i prea multe  activități.
        Colaborează cu învățătorul .Sună-l, stabilește o întîlnire dacă ești de părere că există o problemă care trebuie discutată și rezolvată. Nu aștepta să fii sunat.
        Încurajează-l să aibă rezultate bune la școală. Arată-i că educația lui este importantă pentru tine. Ascultă-l cu seriozitate cînd îți vorbește despre activitățile, sarcinile și temele pe care le are. Ajută-l la teme, dar nu le face în locul lui!  În acest fel, copilul va înțelege că pentru tine contează temele și cunoștințele dobîndite la școală, prin urmare va simți că are o misiune importantă și va aborda școala cu seriozitate. În plus, va înțelege că învățatul este responsabilitatea lui.
        Stabilește un echilibru între școală și activitățile extrașcolare. Ia în considerare posibilele efecte negative ale orelor îndelungate petrecute la after-school sau în activități extrașcolare. Discută cu copilul, analizează-i programul pentru a-l ajuta să mențină un echilibru între responsabilitățile școlare și cele extrașcolare.
        Fii un bun exemplu. Arată-i copilului, prin propriul tău exemplu, că lectura este o activitate plăcută și utilă, pune accent pe educația „cei 7 ani de acasă”.