miercuri, 28 decembrie 2016

Activități în seara de Anul Nou

      În seara de Anul Nou e dificil și plictisitor să aștepți ora 00:00 alături de copii dacă nu îi ocupi cu activități interesante,  propun o modalitate  de a petrece împreuna cu familia și de a vă bucura de sosirea noului an. 
        Jocul „Baloane cu surprize”.

          De ce ai nevoie?
  1. 6 baloane colorate;
  2. o cariocă neagră;
  3. bilețele din hârtie albă sau colorată;
  4. o sfoară.
Cum se realizează?
1. Fiecare balon reprezintă o activitate care poate fi făcută într-o oră. Vei avea 7 baloane (câte un balon pentru fiecare oră), dacă vrei să începi numărătoarea începând cu ora 18:00 și până la 00:00 sau mai multe baloane, dacă vrei să ăncepi mai devreme. Astfel, vei petrece într-un mod interactiv seara de trecere spre anul următor.
2. Pe fiecare bilețel în parte vei trece o activitate sau vei lipi imaginea unei activități pe care să o faceți împreună cu toată familia.
3. Veți introduce rând pe rând bilețelele în câte un balon pe care apoi îl veți umfla. Poți introduce mai multe biletele într-un singur balon, dacă o singură activitate nu este suficientă pentru „a acoperi” o oră întreagă.
4. Baloanele se vor lega și se vor prinde de sfoară. Scrie pe fiecare balon ora căreia îi corespunde.
5. La fiecare oră fixă unul din copii va sparge câte un balon și va citi activitatea pe care o veți face cu toții până când va veni rândul următorului balon să dezvăluie ce ai pregătit copiilor.Balonul pe care vei scrie ora 00:00 poate fi umplut cu confetti, pentru a sărbători intrarea în noul an.

 Cîteva idei de activități din care puteți alege ce vă place mai mult:
  1. Călătoria inimii. O activitate prin care să îl inveți pe copil despre emoții prin activități de colorat, pictură, lipire și modelare. 
  2. Trenulețul cel mai lung
  3. Unde s-a oprit sticla
  4. Cioc-cioc cine e?
  5. Construim din bețișoare
  6. Pisicuța din triunghiuri
  7.  Urmărește liderul 
  8. Urmăriți un episod din desenele preferate ale copiilor.
  9. Revedeți fotografiile din album pe care le-ați realizat anul anterior și rememorați amintirile cele mai frumoase.
  10. Organizați o Conferință de presă- un interviu în care să recapitulați momentele cele mai frumoase, dar și cele mai dificile, lucrurile pe care le-ați învățat, locurile pe care le-ați văzut și amintirile pe care vreți să le păstrați.
  11. Jucați mima.
         Atmosfera și dispoziția depinde de Dvs.Fiți creativi și originali!

vineri, 18 noiembrie 2016

     Cu pași grăbiți se apropie multașteptatele sărbători de iarnă. Feeria sărbătorilor ne cuprinde pe toți, în special pe copii , îl așteaptă cu mult drag pe Moș Crăciun să le aducă cadoul dorit. Așteaptă cu nerăbdare să scrie o scisoare pentru moșul darnic.
     Legenda spune că Sfântul Nicolae e frate cu Moș Crăciun, el vine la copii pentru a le aduce dulciuri și pentru a lua scrisoarea de sub brad pentru a o duce fratelui său,Moș Crăciun.
     Propun câteva modele de scrisori:



































luni, 15 august 2016

10 lucruri pe care învățătorul și le dorește de la un părinte


       Fii un părinte implicat în activitățile școlare ale copilului. Implicarea părinților îi ajută/ motivează pe copii să învețe, le îmbunătățește rezultatele și este benefică pentru relația învățător-părinte.
       Furnizează și acasă resurse pentru învățare. Folosește-te de biblioteca locală, căutați cărți și reviste interesante, citește cu copilul tău în fiecare zi.
        Monitorizează privitul la televizor și jocurile pe calculator.
        Învățătorul nu preia din atribuțiile părintelui! Nu te aștepta ca învățătorul să preia din atribuțiile tale. Învață-l pe copilul tău ce este respectul, învață-l să fie organizat, pune preț pe cei șapte ani de acasă – nu te baza doar pe învățători și profesori pentru a preda lecții de bună creștere. Aceasta este, mai ales, misiunea ta.
        Sprijină regulile școlii și obiectivele școlii. 
        Încurajează, dar nu exagera. Încurajează-ți copilul să fie bun în ceea ce face, dar nu pune presiune pe el stabilind obiective nerealiste sau programîndu-i prea multe  activități.
        Colaborează cu învățătorul .Sună-l, stabilește o întîlnire dacă ești de părere că există o problemă care trebuie discutată și rezolvată. Nu aștepta să fii sunat.
        Încurajează-l să aibă rezultate bune la școală. Arată-i că educația lui este importantă pentru tine. Ascultă-l cu seriozitate cînd îți vorbește despre activitățile, sarcinile și temele pe care le are. Ajută-l la teme, dar nu le face în locul lui!  În acest fel, copilul va înțelege că pentru tine contează temele și cunoștințele dobîndite la școală, prin urmare va simți că are o misiune importantă și va aborda școala cu seriozitate. În plus, va înțelege că învățatul este responsabilitatea lui.
        Stabilește un echilibru între școală și activitățile extrașcolare. Ia în considerare posibilele efecte negative ale orelor îndelungate petrecute la after-school sau în activități extrașcolare. Discută cu copilul, analizează-i programul pentru a-l ajuta să mențină un echilibru între responsabilitățile școlare și cele extrașcolare.
        Fii un bun exemplu. Arată-i copilului, prin propriul tău exemplu, că lectura este o activitate plăcută și utilă, pune accent pe educația „cei 7 ani de acasă”.

luni, 4 iulie 2016

Povestea unei Cărți Roz

   La împlinirea vîrstei de 7 ani, Maria a primit în dar o carte frumoasă cu povești despre prințese. Coperțile cărții erau roz așa ca compotul de zmeură pe care îl făcea bunica ei vara. A îndrăgit-o de la început și a numit-o  Cartea Roz și a așezat-o pe unul din rafturile bibliotecii sale. Între celelalte cărți, Cartea Roz stătea țanțoșă și împunătoare. Spre seară, Maria fiind obosită după cît petrecuse la ziua ei, s-a dus să se culce în camera ei.
  Și în bibliotecă venise seara, iar cărțile erau scufundate în întuneric. Cărțile își închiseseră paginile, căscau, gata să adoarmă. Deodată, un glas subțire și străin se auzi în bibliotecă.
- Nu mă mai împinge prăfuita, că acum te arunc de pe raft! 
Cartea Roz era cea care vorbise. Se certa cu o altă carte cu povești despre zmei, spiriduși și vrăjitoare.
- Ne murdărești de praf rochițele noastre de zîne, continuă deranjată Cartea Roz.
- Poate vreți să vă închid pe toate într-un turn, interveni un zmeu cu glas gros. 
Vocea se auzea exact din cartea care fusese numită prăfuita.
- Ce credeți că dacă suntem într-o carte mai veche nu ne îndrăgește și pe noi Maria?
Din raftul de enciclopedii, Enciclopeda lumii încercă să le liniștească:
- Vă rog să faceți liniște să putem dormi. Eu, mîine, trebuie să-i povestesc Mariei despre cei mai înalți munți din lume, despre oceane și despre orașele lumii.
 La un moment dat, o carte de poezii, cu poezii despre animale și plante, sări pe raftul unde se afla Cartea Roz și spuse:
- Ia ascultați prințesele obraznice,
De nu vă veţi potoli,
Pe toate vă voi lovi
Pe Maria eu o-nvăț
Că lucrurile cele mai de preț
Sunt bunătatea, voioșia
Cinstea și omenia.
- Nesuferitelor, urîtelor! Noi îi povestim Mariei despre zîne, rochii, prinți, prințese și pe noi o să ne îndrăgească cel mai mult. 
 De pe raftul cu cărti de colorat, s-a auzit un chicotit și apoi un rîs în hohote. Era cartea de colorat a elefănțelului gri.
Din Cartea Roz, o zînă cu o baghetă magică, spuse suspinînd:
- Eu, pe Maria, o port prin labirinturile junglei şi o ajut să coloreze animalele și plantele din junglă. De unde ați născocit voi că doar pe voi o să vă iubească? Poate vreți să îl chemăm pe Șoricelul Chiti să vă roadă rochițele.
Dintr-o carte cu ghicitori, s-a auzit:
- Ghici, ghici, dragi cărticele,
Cine o să le bată pe prințesele?
Cînd deja începuseră să zboare cocoloașe de hîrtie și pagini rupte, a apărut un spiriduș pe nume, Magicianul Cărților, care le-a spus așa:
- Dragele mele cărți, vă comportați ca niște copii alintați. Fiecare dintre voi sunteți interesante și pline de lucruri folositoare. Datorită vouă, Maria învață sa deseneze, să memoreze poezii, află povești frumoase, descoperă lumea înconjurătoare. Strîngeți cocoloașele, urcați-vă pe rafturi și gîndiți-vă că a fost doar o ceartă trecătoare.
- Hai, la somn, că mîine veți fi răsfoite și citite de Maria!
  Dimineața, cînd Maria s-a trezit, toate cărțile erau așezate la locul lor. Era totul ordonat, încît ea nici nu a bănuit de cele întîmplate.
- Bună dimineața, dragele mele prietene! le salută zîmbitoare Maria. Cărțile s-au uitat unele la celelalte și și-au zîmbit prietenoase.
   Învățaseră o lecție importantă: nu se vor mai certa niciodată. 
                    Fiecare carte are farmecul și frumusețea ei.
Sădește pomul fericirii în inima ta!


luni, 20 iunie 2016

Încurajăm copiii să citească
Jocul „În căutarea comorii”


    E dificil în ziua de azi să convingi un copil să citească.  Propun un mod inedit și distractiv în care  îi poți oferi copilului cartea pe care consideri că o va îndrăgi fie procurată, fie împrumutată de la bibliotecă, printr-un joc încărcat de elemente surpriză: o vînătoare de comori. Aceasta îl va ajuta pe copil să exerseze într-un mod plăcut și operațiile aritmetice de adunare și scădere sau înmulțire și împărțire, sau rezolvare de probleme.
    De ce ai nevoie:
   Cartea mult dorită de copil sau o altă carte pentru vîrsta lui, care crezi că îi va plăcea. Poți opta și pentru alt „premiu".
Mai ai nevoie de cîteva foi de hîrtie și creion pe care să scrii indiciile.
Model:


   Desfășurarea jocului:
   Înainte de începerea jocului trebuie să pregătești „terenul” pentru desfășurarea lui în bune condiții: decupează din hîrtie bilete pe care vei scrie indicii „codate” și pe care le vei ascunde în diferite locuri din casă. Scrie pe un bilet cu litere mari de tipar propoziția „CARTEA ESTE O COMOARĂ DE ÎNȚELEPCIUNE.” Atașează biletul de carte și ascunde „comoara” într-un loc ferit, la care face trimitere ultimul bilet cu indicii.Cînd începeți jocul, spune-i copilului că în casă se ascunde o comoară și astăzi veți fi cercetașii care o vor descoperi. De asemenea, îi vei spune că există indicii care vă vor conduce la comoară și că este foarte important să urmați aceste indicii. Ca din întîmplare copilul va găsi primul indiciu scris pe un bilețel chiar în fața lui. Acesta este necodat, va conține propoziția „Caută în cutia cu creioane!”. Celelalte bilete vor conține mesaje codificate și pentru decodare copilul va fi pus în situația de a efectua adunări și scăderi învățate la școală.În cutia cu creioane  copilul va descoperi alt indiciu, cum este cel din modelul următor:

  • Indiciul numarul 1: SUB LAMPĂ
 Sub lampa de pe birou copilul va descoperi alt bilet ce va conține un indiciu:
  • Indiciul numarul 2: ÎN VAZĂ
Cu mare placere copilul va descoperi biletul din vază, care îi va da un ultim indiciu pentru a descoperi comoara:
  • Indiciul numarul 3: ÎN URSULEȚUL DE PLUȘ
  Copilul va fi surprins să descopere în jucărie „comoara”: cartea mult dorită. Veți citi amuzați biletul atașat și îi vei explica copilului de ce se spune că orice carte este o comoară de înțelepciune.
    Pe tot parcursul activității oferă-i un real sprijin copilului ajută-l atunci cînd întîmpină dificultăți la efectuarea calculelor. Lasă-l pe el să aibă inițiativa și să conducă demersurile întreprinse pentru descoperirea comorii.
Creează elemente surpriză cu care vei reuși să mobilizezi copilul la maximum și să îi menții tot timpul atenția trează.
    Vînătoarea de comori la care veţi participa împreună te apropie mai mult de copilul tău. În plus, copilul va aprecia faptul că ai depus efortul pentru a o organiza şi faptul că l-ai sprijinit la calcule atunci cînd a avut nevoie.

duminică, 19 iunie 2016

A sosit multașteptata vacanță! 
E timpul să întocmim o listă a dorințelor pentru această vară!
Succes!!!

luni, 2 mai 2016

Ouă pascale delicioase

Ouă pascale delicioase
          Ingrediente:
  • 200 g  biscuiți
  • 1/2 ceașcă cu lapte
  • 1/2 ceașcă cu zahăr
  • decorațiuni pentru prăjituri
          Mod de preparare:
  • Rupe biscuiții în bucăți mici.
  • Pune-i într-un vas,toarnă peste ei laptele fierbinte, adaugă untul topit  și zahărul.
  • Amestecă pînă devine omogenă compoziția.
  • Rupe aluatul obținut în bucăți mici, rulează pentru a obține forme de ou.
  • Pune decorațiunile pentru prăjituri într-o farfurie, rostogolește fiecare ou prin decorațiuni după imaginație
  • Pune-le în frigider pentru  5 ore.
  • Succes!

2
3 
Poftă bună!

miercuri, 20 aprilie 2016

O lecție de viață

O lecție de viață
   O învățătoare le-a cerut elevilor să scrie o compunere despre ce și-ar dori de la Dumnezeu. 
  La sfîrșitul zilei, în timp ce corecta lucrările, ea a citit una extrem de sensibilă, la care i-au dat lacrimile. Soțul ei, care tocmai ce intrase în casă, a văzut-o plîngînd și a întrebat-o: 
-Ce s-a întîmplat?
Ea a răspuns: 
-Citește asta! Este compunerea unuia dintre elevii mei.
„Doamne, în seara asta vreau să te rog să faci ceva foarte special. Transformă-mă într-un televizor. Vreau să îi iau locul și să trăiesc ca televizorul din casă. Așa aș avea propriul meu loc special și familia mea ar sta în jurul meu zi de zi… așa voi fi luat în serios cînd vorbesc. Vreau să fiu în centrul atenției și să fiu ascultat fără întreruperi sau întrebări. Vreau să primesc aceeași grijă specială… televizorul o primește chiar și atunci cînd nu funcționează.El se bucură de compania tatălui meu cînd ajunge acasă de la locul de muncă, chiar și atunci cînd este obosit și nu vorbește cu nimeni. Vreau ca mama să vină la mine cînd este tristă și supărată… nu vreau să mai fiu ignorat. De asemenea, vreau ca fratele meu să lupte ca să fie cu mine și chiar să aibă un loc special unde să stea și să mă asculte.Vreau să simt că familia lasă totul deoparte și să își petreacă din nou timpul cu mine. Doamne, nu îți cer prea multe… vreau doar să iau locul televizorului din casa mea.”
  La acel moment, bărbatul a spus: 
-Doamne, săracul copil, ce părinți oribili are….
Profesoara, printre lacrimi, s-a uitat la el și i-a spus: 
- Aceasta este lucrarea fiului nostru.

vineri, 8 aprilie 2016

Fluturași

Fluturași

Paper-Napkin-BUTTERFLIES
  • Prinde șervețelul din hîrtie cu un clește pentru hainebuterfly1
  • Decorează aripile cu cariocă, apoi cu o pensulă umedă trece peste șervețelul decorat cu cariocă

buterfly2
  • Sau decorează aripile cu acuarelă

buterfly3
Succes!!!

duminică, 3 aprilie 2016

Cum convingeţi copilul să-şi facă temele fără lacrimi şi fără dramă: 10 moduri de a pune punct „războiului”

    Cum convingeţi copilul să-şi facă temele fără lacrimi şi fără dramă: 
10 moduri de a pune punct „războiului”

   
Cînd vine vorba despre teme, părinţii se lasă adesea păcăliţi sau înduplecaţi de scuzele copiilor, care de cele mai multe ori sunt minciuni. Părinţii le pot arăta însă cum să fie eficienţi cînd învaţă, care sunt priorităţile şi cum se pot concentra astfel încît să le rămînă timp şi pentru distracţie.  Cum le retează părinţii „aripile” copiilor şi îi determină să spună: „Le-am făcut la şcoală”, „Nu ne-au dat teme astăzi”, „Nu prea contează la notă”, „Profesorul nu se uită niciodată pe teme oricum”, „Tema asta era opţională”, sunt doar cîteva exemple din pretextele inventate de cei mici pentru a scăpa de supliciul temelor. În postura de părinţi, să auziţi aceste cuvinte poate fi suficient pentru a vă irita. Un sfat este să nu lăsaţi emoţiile să prevaleze în faţa responsabilităţii pe care copiii voştri în ceea ce priveşte temele şi pregătirea pentru şcoală. 
    Iată cîteva sugestii despre cum să vă convingeţi copiii să-şi facă datoria, după cum sunt prezentate de psihologul american Jeffrey Bernstein, autor al cărţilor „Cum să ai un copil ascultător în 10 zile” şi „Cum să ai un copil atent în 10 zile”: 
1. Renunţaţi la cicăleală. Cicăleala duce la aversiune şi la ruşine, care nu ajută deloc în astfel de cazuri. În loc să-i cicăliţi, încercaţi să-i abordaţi cu calm. Un mod în care v-aţi susţine copiii ar fi să le spuneţi: „Văd că eşti frustrat. Hai să găsim o modalitate de a te ajuta să-ţi reintri în normal cu temele/ pregătirea şcolară”. 
2. Încurajaţi efortul, nu perfecţiunea. Vorbiţi-le cu atenţie şi consideraţie copiilor în momentele dificile, aceştia tind să se intimideze atunci cînd nu înţeleg o disciplină. S-ar putea să se autosugestioneze cu fraze precum: „Nu pot face acest lucru”. Chiar dacă gîndesc cu adevărat acest lucru, părinţii ar putea auzi comentarii de genul „Urăsc asta” sau „este o idioţenie”. Reamintiţi-le copiilor sau adolescenţilor voştri faptul că să-ţi dai interesul este mai bine decît să nu faci absolut nimic. 
3. Prioritizaţi. Antrenaţi-i şi încurajaţi-i în legătură cu ordinea în care trebuie făcute temele pentru acasă. Aceasta ar trebui să fie în funcţie de urgenţă, de complexitate şi de volum. În acelaşi timp, trebuie să vă analizaţi copiii şi să ştiţi cum funcţionează ei, dacă dau randament începînd cu teme mai uşoare şi sfîrşind cu cele grele sau invers.
 4. Pauze bine gîndite. Sortaţi şi grupaţi temele, făcîndu-le copiilor voştri un program care să includă pauze după fiecare grupaj de teme. În pauză, este recomandată o plimbare sau oferiţi-le un măr drept gustare, care are efect energizant, dar este mai sănătos decît o ciocolată sau un păhar cu suc.   
5. Antrenament pentru concentrare.  Sfătuiţi-vă copilul să se concentreze intens asupra unei probleme timp de 15 minute fără întrerupere, apoi să ia o pauză dacă simte că nu mai poate să fie atent. În timp, se va obişnui să depăşească această perioadă şi va vedea că nu este atît de greu să te concentrezi la ceea ce ai de făcut.  
 6. Nu instituiţi pedepse. Dacă neîndeplinirea atribuţiilor în materie de şcoală a copiilor voştri se va solda cu pedepse sau alt gen de consecinţe, este posibil ca aceştia să aibă ulterior un comportament rebel. Dacă totuşi alegeţi să îi pedepsiţi, nu ţipaţi la ei. Cereţi-le copiilor voştri să vă ajute să îi motivaţi prin recompense şi nu prin pedepse. 
7. Încurajaţi conexiunea profesor-elev. Încurajaţi elevii să stabilească o legătură cu un profesor pe care îl apreciază, pentru că mulţi elevi sunt stimulaţi să înveţe mai bine atunci cînd găsesc un cadru didactic care îi inspiră şi le insuflă dragostea faţă de materia pe care o predau.  
8. Schimbaţi mediul în care îşi fac temele şi în care studiază. Decoraţi-le camera cu un poster care are un mesaj inspiraţional, le poate deschide apetitul pentru cunoaştere, sau îl puteţi muta în altă cameră ca sa înveţe. Uneori, schimbările atrag după sine şi mai multe schimbări. 
9. Încurajaţi copiii să-şi folosească timpul inteligent. Atunci cînd există posibilitatea ca cei mici să-şi facă temele într-un cadru supravegheat sau la un afterschool, explicaţi-le că mai multe teme făcute înainte de a ajunge acasă înseamnă mai mult timp liber petrecut împreună. 
 10. Oferiţi-le copiilor răgaz pentru distracţie. Observaţi totodată dacă aceştia se grăbesc să îşi termine temele pentru a avea parte de relaxare şi de distracţie. Distracţia precum televizorul, convorbirile telefonice sau navigarea pe internet este uneori binevenită, dar trebuie să fiţi atenţi să impuneţi anumite limite. 

sâmbătă, 20 februarie 2016

Cea mai fericită pasăre
parabolă
   O cioară trăia în pădure și era absolut mulțumită de viața  sa. Însă într-o zi a văzut o lebădă…
  „Această lebădă  este atît de albă, s-a gîndit cioara. Și eu sunt atît  de neagră. Această lebădă trebuie să fie cea mai fericită  pasăre din lume.”
   Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gîndea. „De fapt”,  i-a raspuns lebăda. „Simțeam că sunt cea mai  fericită  pasăre din împrejurimi pînă cînd am văzut un papagal care avea două culori. Acum cred că papagalul este cea mai  fericită pasăre care a fost creată”. Apoi cioara l-a abordat pe papagal. Papagalul i-a explicat:  „Am trăit o viață foarte fericită pînă cînd am văzut un păun. Eu am doar două culori, însă păunul   are o multitudine de culori.”
   Mai tîrziu, cioara a vizitat un păun de la grădina  zoologică și a văzut că sute de oameni s-au adunat ca să îl  vadă. După ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de  păun. „Dragă păun”, a spus cioara. „Ești atît de  frumos, în fiecare zi mii de oameni vin să te vadă. Cînd  oamenii mă văd pe mine,  imediat mă gonesc. Cred că ești cea  mai fericită pasăre de pe planetă.” Păunul a răspuns: „Am crezut dintotdeauna că sunt cea mai  frumoasă și fericită pasăre de pe planetă,însă din cauza  frumuseții mele, sunt închis în această gradină zoologică.  Am cercetat cu atenție gradina zoologică și am realizat că  cioara este singura pasăre care nu este închisă într-o cușcă. Așa că zilele trecute m-am gîndit că dacă aș fi o  cioară, aș putea să hoinăresc fericit pretutindeni.”
Morala:
   Aceasta este și problema noastră. Ne comparăm în mod  zadarnic cu alții și ne întristăm. Nu prețuim ceea ce  Dumnezeu ne-a dat ceea ce duce la ciclul vicios  al  nefericirii! 
   Învață să fii fericit cu ceea ce ai în loc să  te agăți de ceea ce nu ai! Întotdeauna va exista cineva care  va avea mai mult sau mai puțin decît ai tu!