Sfaturi pentru părinți

       Am selectat pentru tine 20 de sfaturi ale Mariei Montessori, care, dacă ar fi citite de părinți o dată pe săptămână, relația lor cu copiii nu numai ca s-ar îmbunătăți, dar ar trece la un alt nivel.

1. Copiii învață totul din mediul înconjurător.
2. Respectă copilul în toate manifestările lui.
3. Oferă-i libertate de mișcare în siguranță.
4. Oferă-i libertate de a alege.
5. Dă-i șansa să câștige tot mai multă independență.
6. Învață-l prin prezentarea activității, nu prin corectare.
7. Împlinește-i nevoile și, în același timp, ajută-l să vadă care sunt și nevoile celorlalți.
8. Ai răbdare. Dacă un copil are nevoie de mai mult timp pentru a învăța ceva, acordă-i-l.
9. Un copil care este criticat frecvent învață să-i judece pe alții.
10. Dacă un copil se simte acceptat, învață să aibă încredere în el.
11. Respectă-ți copilul atunci când a greșit și își poate repara greșeala. Oprește-l atunci când acțiunile pe care vrea să le facă sunt potențial periculoase.
12. Nu-ți vorbi de rău copilul, indiferent dacă acesta este sau nu de față.
13. Concentrează-te mai degrabă pe ceea ce vrei să educi bun în el, nu pe răul pe care vrei să-l eviți.
14. Întotdeauna fii pregătit să răspunzi când te solicită copilul, căci atunci are nevoie de ajutor.
15. Când nu are nevoie de ajutor, nu interveni.
16. Nu întrerupe un copil când este concentrat asupra unei activități: se odihnește, lucrează sau doar îi observă pe alții.
17. Un aspect foarte important este mediul în care locuiește copilul și în care nu trebuie să se regăsească obiecte inutile.
18. Întotdeauna vorbește și comportă-te cu copilul având cele mai bune maniere și oferă-i tot ce ai mai bun în tine.
19. Ajută-ți copilul să-și depășească imperfecțiunile. Fă acest lucru cu grijă, reținere și în liniște, cu înțelegere și dragoste.
20. Ajută-l pe copil când caută o activitate și fii neobservat atunci când și-a găsit-o deja.

Maria Montessori a deschis prima “casă pentru copii” în ianuarie 1907, la Roma, unde a pus în practică metoda sa de predare, care a schimbat pentru totdeauna modul de educație din lume.

Întîmpină noul an școlar cu o tradiție de familie

Ne amintim cu totii amestecul de nostalgie si entuziasm pe care il simteam la inceputul unui nou an scolar. Tristetea pentru ca se termina vacanta, entuziasm pentru lucrurile noi care urmeaza sa se intample sau, pentru cei mai anxiosi dintre noi, teama fata de toate lucrurile noi care urmeaza sa ni se intample :).

Noul an scolar vine cu emotii si pentru copilul tau. Insa tu il poti ajuta sa le depaseasca petrecand mai mult timp cu el, intr-un mod placut si marcand un nou inceput printr-o traditie de familie.

Iata cateva idei de traditii in familie pentru inceputul scolii:

Ajunul inceputului de scoala. Poti organiza o mica petrecere in familie sau alaturi de alti prieteni cu copii care se intorc la scoala, pregatind felurile de mancare preferate ale copilului si organizand activitati distractive pentru copii. Astfel, tristetea inerenta sfarsitului de vacanta va fi inlocuita cu entuziasmul pentru un nou inceput.

Cumparaturile Cu cateva zile inainte de a incepe scoala, parintii, impreuna cu copiii innoiesc garderoba. Desi materialele didactice nu se cumpara decat la recomandarea cadrelor didactice, poti incepe cu ghiozdanul si hainele de toamna.

Retetarul micului dejun scolar. Tot cu cateva zile inainte, parintii stabilesc meniul pentru gustarea de dimineata a copilului, inainte de a merge la scoala. Acesta se afiseaza in bucatarie, la vedere si parintii se vor asigura sa il respecte.

Lista de dorinte. Desi unii fac liste de dorinte la inceputul anului calendaristic, poti face acest lucru si la inceputul anului scolar. Stabileste impreuna cu copilul cateva obiective pe termen scurt si lung, obiective atat scolare care il vizeaza strict pe copil, cat si legate de familie si ceea ce vor facem impreuna in timpul liber.

Interviul primei zile de scoala. Dupa festivitatea de deschidere a anului scolar, poti nota primele impresii ale copilului intr-o agenda sau intr-un carnetel, alaturi de cateva poze reprezentative. De-a lungul anilor, vei aduna mai multe astfel de interviuri si veti putea observa impreuna cum a evoluat copilul tau. Il poti formula ca un chestionar pe care copilul tau sa il completeze. Iata cateva idei de intrebari pentru interviul primei zile de scoala:

• „Ma numesc ...”
• „Anul acesta incep clasa...”
• „Abia astept sa...”
• „Cand voi fi mare, vreau sa devin...”
• „Cel mai bun prieten al meu/cea mai buna prietena a mea este...”
• „Cartea mea preferata este...”
• „Lucrul care mi-a placut azi cel mai mult la scoala a fost...”

Fotografii in prima zi de scoala. In fiecare an fotografiaza-l pe copil in prima zi de scoala. Poti imortaliza cat mai multe momente ale zilei: trezitul de dimineata, imbracatul, pe drum spre scoala, in curtea scolii, alaturi de colegi si cadre didactice, in clasa sau poti opta pentru o fotografie realizata in acelasi decor si in aceeasi postura in fiecare an, pentru a observa in timp cum a crescut copilul tau.

Surpriza primei zile de scoala. An de an poti sa iti surprinzi copilul cu o activitate pe care o faceti pentru prima data impreuna. Dupa festivitatea de deschidere, poti sa iesi in oras cu el la cinema sau teatru, sa ii cumperi un animal de companie, sa mergeti cu rolele pentru prima data sau la o ora de inot sau sa invatati ceva nou. Gandeste-te la lucrurile care ii plac copilului tau si care il intereseaza.

Talismanul norocos. An de an poti sa oferi copilului un obiect caruia sa ii oferi valoare sentimentala. Poate fi vorba de o pereche de cercei, un stilou, o bratara, un inel, un ceas sau orice alt obiect care stii ca i-ar placea copilului tau.

10 sfaturi care vă vor ajuta să alegeţi corect rechizitele necesare pentru școală

 Un nou an școlar se apropie, iar părinții fac forfotă mare pe la târgurile specializate pentru a le cumpăra viitorilor școlari rechizite și haine cât mai calitative, la un preț accesibil.

În calitate de consumator, părinții trebuie să ţină cont de o serie de sfaturi atunci când merg să aleagă sau să cumpere rechizite pentru copiii lor. 

Iată 10 sfaturi care vă vor ajuta să alegeţi corect rechizitele pe care doriți să le achiziţionaţi pentru copii înaintea noului an şcolar:

1. Citeți toate etichetele de pe rechizite. Fiți atenți la vârsta şi la recomandările de siguranţă;

2. Alegeți rechizitele adecvate vârstei copilului şi abilităţilor lui. Rechizitele care nu sunt destinate unui copil de o anumită categorie de vârstă pot prezenta riscuri pentru siguranţa lui;

3. Urmăriți şi citiți cu atenţie instrucţiunile de folosire;

4. Întotdeauna cumpărați rechizite de la punctele de vânzare în care aveți încredere, sunt autorizate şi au grijă de produsele pe care le vând şi, de obicei, acceptă să primească înapoi produsul în cazul în care veți descoperi vreo problemă după achiziţionare;

5. Supravegheați copiii când folosesc aceste rechizite, asigurați-vă că sunt adecvate pentru categoria de vârstă şi abilităţile copilului, informaţi copilul despre cum trebuie să se folosească de rechizite;

6. Examinați periodic rechizitele pentru eliminarea obiectelor care sunt stricate/uzate şi pot cauza un prejudiciu sau un risc pentru sănătatea şi siguranţa copilului. Aruncați rechizitele stricate;

7. Scoateți şi aruncați toate ambalajele, inclusiv pungile de plastic, carton, hârtie şi bucăţi de plastic (dar păstrați întotdeauna instrucţiunile);

8. Învăţați-vă copiii să păstreze frumos rechizitele, pentru a evita accidentele. Nu îi lăsați pe copii să arunce rechizitele pe scări sau pe podea, în zonele aglomerate ale casei, în locurile publice etc.;

9. Întotdeauna anunţați producătorul sau Agenţia dacă dumneavoastră sau copilul dvs găsește o problemă de siguranţă la rechizitele cumpărate sau aţi procurat rechizite contrafăcute sau neconforme;

10. Solicitați bonul de casă după ce cumpărați produsul, astfel veți putea confirma faptul efectuării cumpărăturii.

Performanţe şcolare scăzute? Părinţii sunt de vină, nu învățătorii!

Deşi mulţi părinţi sunt tentaţi să creadă că profesorii şi şcoala sunt de vină pentru performanţele scăzute ale copiilor la învăţământ, specialiştii susţin că, de fapt, educaţia primită acasă este principalul factor care influenţează notele din catalog.

Potrivit unui nou studiu efectuat la Universităţile North Carolina State, Brigham Young şi California, Statele Unite, implicarea părinţilor în viaţa copiilor este cea care dictează, în final, rezultatele academice, şi nu renumele şcolii sau al profesorilor de la clasă, respectiv modul de predare a lecţiilor.

“Descoperirile noastre le atrag atenţia părinţilor asupra rolului important pe care îl au şi pe care nu ar trebui să îl neglijeze. Să investească timp în copiii lor, să le verifice temele, să se implice în activităţile şcolare şi să îi facă să înţeleagă importanţa şcolii”, explică Dr. Toby Parcel, profesor de sociologie la North Carolina State University.

Mulţi părinţi s-au obişnuit să arunce vina pe sistemul de învăţământ, pe pregătirea insuficientă a cadrelor didactice, pe lipsa de metode şi tehnici adecvate zilelor noastre de predare. Ce pierd din vedere însă este faptul că ei sunt principalele figuri adulte la care se raportează înconştient odraslele lor, faţă de care ar trebui să se comporte cu mai multă responsabilitate. Experţii au colectat informaţii de la mai mult de 10.000 de elevi, de la părinţii şi profesorii acestora. În ele din urmă au reuşit să stabilească în ce măsură capitalul social familial şi capitalul social şcolar contribuie la performanţa academică.

Capitalul social familial poate fi descris ca fiind legătura dintre părinţi şi copii, încrederea, comunicarea şi implicarea părintelui în viaţa celui mic. Capitalul social şcolar a fost descris ca abilitatea instituţiei de a crea un mediu atractiv şi pozitiv pentru învăţare, incluzând aici activităţile extracurriculare, profilul moral al profesorilor, precum şi abilitatea acestora de a se adresa exact nevoilor elevilor.

Specialiştii au constatat că elevii având un nivel ridicat de capital social familial, respectiv un nivel scăzut de capital social şcolar au performanţe şcolare mult mai bune decât cei în cazul cărora raportul este exact invers. “Cu alte cuvinte, chiar dacă şi familia şi mediul şcolar sunt importante pentru rezultatele elevului, rolul implicării părinţilor este mult mai important când vine vorba desre succesul la învăţătură“, a mai adăugat Dr. Parcel.

10 metode prin care îți poți ajuta copilul să devină mai inteligent 

Toti parintii isi doresc copii cat mai inteligenti. Oamenii de stiinta spun ca exista zece metode prin care micutii se vor dezvolta cognitiv mult mai bine, rezultatele fiind demonstrate prin cercetari.

1. Foarte importante sunt lectiile de muzica, care ii fac pe copii mai destepti. Spre deosebire de grupurile de copii care nu faceau ore de muzica, cei care urmau aceste cursuri au aratat o crestere a nivelului de IQ. Invatarea muzicii are un rol benefic si pentru tineri sau adolescenti, care ajung sa aiba note mai bune si sa invete mai bine si la alte materii.

2. Exercitiile fizice ii ajuta pe copii nu doar sa fie in forma, ci si sa invete cu 20% mai repede, dupa cum a demonstrat un studiu realizat in anul 2007 de cercetatori germani. Dupa ce au facut exercitii fizice, subiectii testati au asimilat mai repede cuvintele din vocabular. Sportul creste fluxul de sange spre zona din creier responsabila cu memoria si invatarea.

3. Nu le citi copiilor, citeste CU ei! Cand cititi povesti celor mici incercati sa le atrageti atentia asupra cuvintelor, nu-i lasati sa se uite doar la poze. Astfel, ei vor incepe sa invete literele si cuvintele mult mai usor.

4. Copiii trebuie sa doarma suficient. O ora de somn pierduta echivaleaza cu doi ani de dezvoltare cognitiva, spun specialistii. Ei au observat ca elevii care iau note mai bune dorm mai mult decat colegii lor cu rezultate mai slabe, o diferenta de 15 minute fiind esentiala.

5. Autodisciplina este mai importanta decat IQ-ul cand este vorba de succes. Elevii care sunt mai ambitiosi si sunt mai interesati sa-si faca temele si sa participe la cursuri vor avea note mai bune. Astfel, performanta scolara tine mai mult de ambitie si oragnizare decat de inteligenta.

6. Casetele si discurile care pretind ca vor face bebelusul mai inteligent ii fac in realitate mai mult rau. Copilul trebuie sa fie activ cand invata, nu sa se uite la televizor, pasiv. Cercetari realizate pe bebelusi de 17-24 de luni au aratat ca micutii care urmareau aceste programe invatau mai putine cuvinte decat cei care isi ocupau timpul cu alte activitati.

7. Alimentatia corecta este esentiala. Un studiu a demonstrat ca elevii au rezultate mai slabe la invatatura daca inainte de un test consuma doar produse bogate in grasimi si sarace in carbohidrati. Nu este bine sa-i hraniti pe copii cu multa carne, oua, branzeturi cu aproximativ o saptamana inainte de un examen important. Un efect benefic au insa produsele cu cafeina si dulciurile, care sunt energizante pentru creier.

8. Copiii fericiti vor deveni adulti de succes si vor fi multumiti de cariera si de viata lor. In medie, acestia au performante superioare, obtin note mai bune si chiar au un salariu mai mare.

9. „Gasca” din care face parte copilul este foarte importanta. Studiile au demonstrat ca un rol important il are cartierul, colegii de scoala ai copilului, cei cu care se imprieteneste. Influenta grupului din care face parte este chiar mai mare decat rolul parintilor in educarea copilului, spun specialistii.

10. Increderea pe care o au parintii in copiilor lor conteaza. Elevii care au beneficiat de aceasta incredere au demonstrat la finalul unui an de scoala ca au castigat cel putin 10 puncte in plus la testul IQ. 

20 tehnici simple prin care tu îți poți ajuta copilul să fie puternic

1. Nu-i mai spune “Sunt ocupat! Am treaba! Nu pot acum”. Pentru un copil, dragostea nu se traduce prin cadouri, ci prin timp si atentie.

2. Inchide telefonul mobil, tableta, laptopul, televizorul si ofera-i copilului tau timp de calitate, sansa unei comunicari adevarate.

3. Atunci cand ii vorbesti, priveste-l in ochi

4. Asculta-l cu adevarat! Nu-l intrerupe, fii interesat de ceea ce spune.

5. Nu renunta la ora de povesti, inainte de somn

6. Fii calm. Sau propune-ti sa fii mult mai calm decat esti acum.
7.Petrece timp doar tu cu el, mai ales daca in casa mai sunt si alti frati. Momentul de 1 la 1 este foarte important. Pentru ca atunci cand vine vorba despre subiecte delicate este foarteputin probabil sa vorbeasca in prezenta altor persoane.

8. Ofera-i multe imbratisari si mangaieri.

9. Zambeste-i de fiecare data cand te cheama, cand te intreaba ceva.

10. Fa-ti timp sa nu faci nimic. Stati cu totii relaxati, fara a fi presati de un program.

11. Cand lucrurile sunt complicate, nu le complica si tu mai mult. Daca ai un copil care plange nervos, pastreaza-ti calmul. Daca te enervezi nu vei rezolva nimic. La fel si in situatiile in care esti pus in fata unui comportament mai dificil al copilului. Tu esti adultul si trebuie sa dai dovada de maturitate, maiestrie si finete in astfel de situatii.

12. Ofera libertate! Daca mergeti la restaurant, lasa-l sa-si comande singur. Incurajeaza-i independenta si fii mai mult un ghid si un observator atent, nu un conducator.

13. Scrie de mana mici biletele vesele, ori cu mesaje de afectiune sau incurajare.

14. Jucati-va pe covor, stati pe iarba. Prima si cea mai importanta punte de legatura cu copilul este prin joc.

15. Pastreaza toate cadourile pe care le primesti: de la castane, felicitari stangace, flori de camp. Pastreaza ceea ce iti daruieste si tine cadoul la vedere. Va simti ca apreciezi mult.

16. Spune-i “Te iubesc!”. Nu-ti fie teama de aceste cuvinte si, in niciun caz, jena sa iti arati sentimentele. Pana la urma, este copilul tau si el merita cel mai mult aceste cuvinte.

17. Arata-i ca-l iubesti.

18. Arata-i ca-l respecti.

19. Fii mereu acolo pentru el, la orice ora

20. Nu tipa la el, nu-l pedepsi, nu-l brusca, nu-l jigni atunci cand iti spune ca a facut ceva.

20 de moduri simple de a-ți construi o relație apropiată cu copilul

 Iti prezint astazi cateva lucruri pe cat de simple pe atat de eficiente care te vor ajuta sa aduci armonia in relatia cu copilul tau:

1. Acorda-i copilului suficienta atentie si grija de care are nevoie.
2. Atunci cand este posibil, luati mesele impreuna cu intreaga familie.
3. Asculta-ti copilul chiar daca ti se pare ca ceea ce spune nu este important. Pentru el e important.
4. Spune-i cat mai des ca ai incredere in el.
5. Inainte sa-l certi cand a facut ceva nepotrivit, permite-i sa-si spuna punctul de vedere.
6. Fii deschisa si sincera cu copilul si el va fi la fel cu tine.
7. Mergeti impreuna la cinema, la magazin, la plimbare.
8. Apreciaza nu doar rezultatele copilului, ci si eforturile pe care le depune.
9. Discuta cu el ceea ce s-a intamplat peste zi.
10. Imbratiseaza-l mai des.
11. Povesteste-i despre copilaria ta.
12. Intotdeauna spune-i copilului „Multumesc” si „Te rog”. Bunele maniere se invata in familie.
13. Joaca-te mai des cu el.
14. Respecta viata privata a copilului: bate la usa cand vrei sa intri in camera lui.
15. Fa-i cadouri neasteptate.
16. Lasa-i libertatea sa-si gaseasca propriul stil, fara sa-i impui nimic.
17. Ajuta-l sa-si gaseasca un hobby si sustine-l in aceasta directie.
18. Citeste impreuna cu copilul.
19. Spune-i mai des cat de mult il iubesti.
20. Implica-l in activitatile organizatorice din casa.

11 lucruri pe care aș vrea ca toți părinții să le știe

Dupa 25 de ani de practica in domeniul pediatriei si dupa o comunicare cu mii de copii, pediatrul american Stephen Cowan a observat ca anumite probleme in relatia dintre parinti si copii si care ii afecteaza pe adulti apar din nou si din nou.

El le-a rezumat si a prezentat 11 sfaturi pentru parinti, pe care le-a descris intr-un articol intitulat „11 lucruri pe care as vrea ca toti parintii sa le stie” , publicat pe MindBodyGreen.com.

Va prezentam cele 11 lucruri care nasc conflicte in relatiile parinti-copii, pentru ca, stiind de ele, sa le transformati in avantaje si sa le gestionati cu succes.

1. Cresterea si dezvoltarea copilului nu este o competitie

In aceasta perioada, cu totii ne grabim sa crestem mari. In lumea noastra post-industriala a vitezei si eficientei, am uitat ca viata este un proces asemanator cu coacerea unui fruct. Pentru a obtine un fruct bun, trebuie sa alimentezi niste radacini puternice. Acorda mai multa atentie pamantului, terenului care sustine viata copilului tau: fa o plimbare cu copilul, mananca impreuna cu el, jucati-va impreuna, povesteste-i o experienta din copilaria ta.

2. Traditiile de familie incurajeaza radacinile puternice si o viata sanatoasa

Este adevarat ca, pentru a crea traditii familiale, este nevoie de timp si de perseverenta. Dar rezultatul este pe masura. Traditiile personale sunt sacre deoarece ele creeaza mediul necesar comunicarii care intareste legaturile de iubire si intimitate in familie si construiesc acea incredere care iti va proteja copilul pe drumul sau prin viata.

3. Oamenii cresc in cicluri

Fiecare viata de copil are un ritm si un puls proprii – uneori rapid si intens, iar alteori lent si linistit. Si, la fel cum fiecare primavara ne aduce un sentiment reinnoit de apreciere a vietii, fiecare noua etapa a vietii copilului reprezinta o noua peioada de descoperiri si minuni. In definitiv, invatarea nu inseamna numai acumulare de informatii. Este totodata un proces de transformare a ideilor si, uneori, pentru acest lucru trebuie sa uiti anumite lucruri pentru a reusi sa vezi realitatea cu o privire proaspata. Unii copii vor face un pas inapoi inainte de a face un salt urias inainte.

A creste in cicluri inseamna si faptul ca nu avem doar o singura sansa de a invata ceva. Aceeasi lectie va aparea in fata noastra din nou si din nou pe masura ce trecem prin anotimpurile vietii noastre. Acest mod de a intelege copilaria implica o iertare profunda, care ii elibereaza pe parintii care vor „sa faca lucrurile bine” din prima incercare, spune pediatrul american.

4. Incurajarea nu acelasi lucru cu permisivitatea

Nu ne-am propus sa crestem mici regi si regine. De regula, regii nu o duc foarte bine in societatea noastra. Potrivit doctorului Cowan, studiile recente au aratat ca indulgenta, permisivitateaii slabesc de fapt fortele copilului care il ajuta sa supravietuiasca, diminuandu-i motivarea si sentimentul succesului.

Incurajarea inseamna sa-i insufli copilului curaj, si nu sa faci totul in locul lui. Creeaza un mediu in care sa se simta sustinut, fara sa se simta presat in vreun fel. Iubirea neconditionata este ceea ce-l incurajeaza pe copil sa-si asume riscuri, sa experimenteze si sa faca greseli stiind ca nu va fi judecat pentru ele. Uneori, sa fii o prezenta incurajatoare in viata copilului inseamna sa te dai un pic la o parte, fiind mereu gata sa-i dai o mana de ajutor atunci cand circumstantele o cer, dar avand mereu incredere in abilitatea sa innascuta de a se descurca.

Asta inseamna incurajarea. Pe de alta parte, permisivitatea limiteaza libertatea copilului, crescandu-i exagerat sentimentul de importanta a propriei persoane si scazandu- rabdarea de care are nevoie pentru a depasi obstacolele atunci cand lucrurile nu se desfasoara imediat asa cum isi doreste. Permisivitatea conduce la micimea gandurilor si a actiunilor.

5. Copiii sunt invatatorii nostri spirituali

Nu trebuie sa mergi undeva departe, cheltuind multi bani, daca vrei sa ajungi la iluminarea spirituala. Micul si inteleptul tau mentor este chiar aici in fata ta, oferindu-ti adevarata intelepciune pe gratis!

Cand sunt mici, copiii se uita la fiecare miscare a noastra, studiindu-ne inconsecventele in incercarea de a intelege aceasta lume nebuna. Si apoi vor face apel la acele inconsecvente. Tine minte, cand simti ca un copil iti forteaza limitele, sunt limitele tale, nu ale lui. Ofera-ti timp pentru a asculta si a intelege ce incearca sa te invete copilul. Unul dintre secretele parintilor de succes este ca ei sunt pregatiti si dornici de schimbare pentru copii, din dragoste pentru ei. Atunci cand esti dispus sa-ti vezi limitele si sa intelegi ce te enerveaza, deschizi o constiinta de sine mai profunda, care te transforma si pe tine, si pe copil.

6. Un simptom este modul in care corpul ne spune ca trebuie sa schimbam ceva

Un doctor bun, se intreaba ce urmareste de fapt acest simptom?, mai degraba decat pur si simplu sa incerce sa-l suprime. Corpul nostru are propria sa inteligenta. Insa numeroase reclame la produse farmaceutice incearca sa ne convinga ca este ceva gresit sa ai niste simptome. Doctorul Stephen Cowan spune ca o mare parte din educatia sa medicala a fost axata pe modalitatile de a elimina simptomele ca si cum acestea ar fi de fapt problema (este ca si cum i-ai cere organismului sa taca, si la fel de nepoliticos). Noi nu avem incredere in inteligenta corpului nostru. Noi gandim prea mult si avem tendinta sa ne fie frica de senzatiile din corpul nostru.

„Dar copiii m-au invatat ca un simptom precum febra nu este o problema. Orice o provoaca ar putea fi o problema, dar febra ese doar modul in care organismul incearca sa faca fata cu ceea ce se intampla”, scrie specialistul citat.

Sa luam drept exemplu un copil cu febra. Ce alte simptome mai are? Daca este jucaus, nu trebuie sa scazi febra. Asta inseamna ca organismul incearca sa creeze o caldura suplimentara prin metabolism pentru a mobiliza sistemul imunitar. Pentru a-l ajuta, ii poti da copilului lichide calde (nu reci) pentru a evita deshidratarea si mancare nutritiva, precum supele, pentru a sustine aceasta lupta.

7. Fii pregatit

Aceasta este o stare de pregatire care poate fi alimentata de incredere sau de frica. In aceasta perioada, pediatrul american spune ca practica „medicina de pregatire”, mai degraba decat de preventie, astfel incat imbolnavirea nu este privita ca un esec. Sa fii sanatos asta nu inseamna sa nu te imbolnavesti niciodata. Viata este o calatorie cu suisuri si coborasuri si un copil in crestere traieste intr-o stare constanta de flux.

Pentru a deveni puternic, sistemul imunitar al copilului trebuie sa invete cum sa se imbolnaveasca si cum sa se insanatoseasca. Protejarea exagerata a copiilor in fata bolilor ii priveaza de informatia care ii pregatesc pe deplin pentru a se putea insanatosi.

In loc sa traiesti cu o frica constanta de boli, trebuie sa stii ca sunt remedii naturale care sa sustina insanatosirea copilului rapid si eficient: o buna alimentatie, hidratarea, probiotice, odihna adecvata si exercitii. Si, cel mai important, in loc sa te concentrezi pe cat de des se imbolnaveste copilul, sarbatoreste cat de des se insanatoseste.

8. Vindecarea necesita timp

„Cea mai mare parte din medicina alternativa pe care o practic in aceasta perioada are nevoie de timp. Ca societate, suntem dependenti de vindecarile rapide din cauza ca nu mai avem timp pentru a ne imbolnavi. Ca medic, a fost invatat sa fiu un fel de pompier glorios, care cauta sa sa rezolve urgentele rapid si eficient”, scrie medicul.

In cazul urgentelor, sunt deseori necesare medicamente puternice pentru a salva vieti, dar majoritatea problemelor de sanatate ale copiilor nu sunt urgente. In aceste cazuri, pentru vindecare este nevoie de mai mult decat medicamente puternice. Este nevoie de timp. „Imi dau seama ca sa-ti iei o zi libera in plus de la serviciu deoarece copilul a fost trimis acasa de la scoala cu o raceala poate adauga un stres in plus la viata deja destul de stresata. Dar copiii m-au invatat ca vindecarea este un fel de proces de dezvoltare care are propriile sale etape”, se arata in articol.

Atunci cand nu-i dam organismului copilului suficient timp pentru a-si reveni dintr-o boala, il privam pe copil de etapele necesare din care trebuie sa invete cum sa-si dezvolte o sanatate puternica. In schimb, atunci cand ne dam timp suficient pentru a ne recupera, boala devine o calatorie de descoperire, nu doar o destinatie, incepem sa vedem boala si insanatosirea ca pe doua fete ale aceleiasi monede.

9. Secretul vietii este sa lasi lucrurile sa treaca

Viata este un proces constant de a face loc lucrurilor sa mearga in directia lor. Lucrurile frumoase care s-au consumat la timpul lor se transforma in altceva. La fel cum primavara ii cedeaza locul verii, asa este fiecare etapa a dezvoltarii, un proces de a lasa sa treaca. Mersul de-a busilea face loc mersului in picioare. Ganguritul face loc vorbirii. Copilaria este inlocuita cu adolescenta. Odata ce inspiri, urmeaza sa expiri.

Fiecare anotimp, fiecare etapa, fiecare mic ritm din viata noastra este o chestiune de a-i da drumul sa plece. Acest lucru ne permite sa scapam de ceea ce nu avem nevoie sa faca parte din viata noastra cu noi informatii si noi experiente. A da drumul sa plece nu este un lucru mereu usor si fiecare copil are propriul sau timp si stil de adaptare. Natura favorizeaza diversitatea. Poate cea mai importanta modalitate prin care copiii invata cum sa lase lucrurile sa plece este modul in care se joaca. Jocul inseamna sa-ti lasi inhibitiile sa plece si sa nu te iei prea in serios.

10. Ai incredere in tine. Iti cunosti copilul mai bine decat oricine altcineva

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care doctorul Cowan ii invata pe tinerii parinti este cum sa aiba incredere in ei insisi. Nicicand acest lucru nu face mai mult rau ca atunci cand apare un bebelus. Ne asteptam sa stim totul si totusi ne simtim ca si cum am sti nimic. Dar aceasta stare ca nu stii nimic poate fi o oportunitate de a ne dezvolta intuitia.

Un parinte constient incepe prin a asculta cu inima deschisa ce se intampla in viata copilului, fara teama sau panica. Studiile au aratat ca intuitia materna este mai puternica decat orice teste de laborator in semnalarea unor probleme. Din pacate, astazi suntem inundati cu foarte multe informatii groaznice care ne afecteaza capacitatea de a ne asculta intuitia.

Invata secrete de la copilul tau. Priveste-ti bebelusul in ochi. Imagineaza-ti cum este sa fii constient de lume inainte de a folosi limbajul, inainte de toate acele etichete care apar in timp, ne sperie si separa lucrurile in bine si rau, corect si gresit. Bebelusii nu au dusmani. Asa se vad lucrurile de la sursa. Este ceea ce zen budistii numesc „mintea incepatorului”. Uita-te atent cum copilul tau respira cu abdomenul. Este respiratia Qigong. Opreste-ti gandurile pentru un moment si incearca sa respiri si tu la fel. S-ar putea sa gasesti raspunsurile de care aveti nevoie cum stau si te asteapta acolo.

11. Priveste lucrurile in ansamblu

Pediatrul citat a vazut mii de copii crescand si a realizat ca ceea ce pare o chestiune esentiala pentru un copil de patru luni sau pentru un adolescent de 14 ani se dovedeste a fi doar o pietricica pe drumul vietii. Atunci cand oprim, facem un pas in spate si vedem intregul tablou, atunci descoperim intelepciunea si compasiunea. 

          

6 paşi simpli pentru a creşte stima de sine a copilului tău

1. Ascultă-ți copilul.
Când asculți cu atenție ceea ce îți spune copilul tău, problemele cu care se confruntă sau lucrurile care îl bucură, el se va simți important, valoros și integrat în familie. Dacă ești neatent atunci când vorbește cu tine, se va simți lipsit de importanță și respins. Fă-ți timp pentru a sta și a asculta ce spune.

2. Spune-i că are valoare.
Copilul are nevoie să cunoască lucrurile pozitive despre el, despre activitățile pe care le face. El are nevoie să audă ce calități are și care sunt acestea. Când îți arată ceva realizat de el, fii încântat şi exprimă-ţi încântarea prin cuvinte apreciative ! El are nevoie să audă aceste lucruri de la părinți și să știe care este părerea lor despre el .

3. Dă-i responsabilități.
Ca părinte, poți găsi câteva activități pe care copilul tău să le poată îndeplini și din care să poată avea sentimentul că a contribuit la treburile familiei și că a reușit să le ducă la bun sfârșit. Având o sarcină de orice fel în cadrul gospodăriei, se va simți valorizat.

4. Lasă-l să decidă singur în anumite situații.
Este important să lăsăm copilul să simtă că părerea lui contează în luarea deciziilor care îl privesc. Includeți copilul în luarea deciziilor “ușoare”, cum ar fi culoarea covorului din camera lui sau alegerea unui punct din programul de weekend; Acest lucru va ajuta copilul să simtă că și părerea lui contează.

5. Concentrează-te pe aspectele pozitive ale copilului.
Văzând cum copilul tău a dus la bun sfârșit o activitate, recunoaște-i succesul. ,,Sunt mândru de tine’’ sau ,,Te-ai descurcat excelent !’’ pot fi cuvinte magice în creșterea stimei de sine.

6. Iubește-l necondiționat.

Copilul depășește mai ușor momentele grele dacă știe şi simte că există un sprijin constant din partea părinților. Spune-i că vei fi acolo la bine şi la rău, că îl iubești, chiar dacă uneori mai greșește. 

                                           

Ciocolata la copii: Cînd și cît le dăm, cum alegem ciocolata de calitate

  Experții în nutritia copiilor nu ofera un raspuns clar si transant la intrebarea daca ciocolata este benefica pentru copiii mici sau daca ar trebui interzisa acestora. Asta deoarece consumul de ciocolata are atat efecte pozitive, cat si negative.

Beneficiile consumului de ciocolata

Compozitia ciocolatei include:

• Triptofan – un aminoacid care stimuleaza producerea de serotonina si, asupra creierului uman, are efectul unui antidepresiv. Din acest motiv, o cantitate suficienta de serotonina din creierul copilului ii imbunatateste abilitatile mentale și ii stimuleaza interesul pentru invatarea, pentru acumularea noilor cunostinte.
• Fenilalanina – un aminoacid care contribuie la funcția de construire a proteinelor si ajuta la imbunatatirea memoriei, perceptiei si gandirii.
• Teobromina – are proprietati similare cu cele ale cofeinei imbunatatind claritatea de gandirii si concentrarea copilului.
• Vitaminele B1, B2 si PP
• Provitamina A
• Microelementele: sodiu, magneziu, potasiu, calciu, fier si cupru
• O cantitate mare de carbohidrati, care reprezinta o excelenta sursa de energie.
• Antioxidanti, care imbunatatesc metabolismul copilului, protejandu-i vasele sanguine si asigurandu-i o imunitate crescuta.
• Mai mult decat atat, consumul ciocolatei stimuleaze producerea asa-numitului hormon al fericirii –Endorfina.

Partea neplacuta a ciocolatei

Insa, dincolo de aceste aspecte pozitive ale consumului de ciocolata, exista si unele implicatii negative.

Desi o ciocolata de calitate contine toti acesti nutrienti benefici, consumul acesteia nu este recomandat copiilor cu varsta de pana la 3 ani. Pediatrii si nutritionistii sunt de parere ca sistemul digestiv inca sensibil al copilului mic nu poate digera produsele din ciocolata.

Totodata, la copilul de pana la 3 ani, ficatul si pancreasul nu sunt pe deplin formate pentru a functiona la capacitatea maxima. Din aceasta cauza, grasimea continuta de ciocolata reprezinta o sarcina prea grea de digerat pentru cele doua organe.

In plus, probabilitatea aparitiei unei alergii alimentare din cauza consumului de ciocolata este destul de mare in cazul copiilor mici.

O alta problema este faptul ca aceasta cantitate mare de grasimi si carbohidrati pe care o contine ciocolata si care au o valoare energetica ridicata are un efect de suprastimulare a copilului, in conditiile in care sistemul sau nervos este inca mai sensibil decat in cazul unui adult.

Nu trebuie stimulata nici activitatea cardiaca a copilului mic, cu atat mai mult cu cat creierul copiilor sub 3 ani nu este la fel de solicitat ca, de exemplu, cel al elevilor carora chiar le este recomandat sa consume cantitati mici de ciocolata.

Astfel, ciocolata nu este doar un desert delicios, ci si un produs util. Insa, acesta nu ar trebui introduse in alimentatia copilului pana la varsta de 3 ani.

Reguli de care sa tineti cont 

Copiilor mai mari de 3 ani, si, in special elevilor si copiilor care fac mult sport li se recomanda consumul zilnic de ciocolată. Insa mare grija la cantitate! Pentru a beneficia de avantajele ciocolatei, este suficient ca elevul sa manance 20-25 de grame pe zi, adica 3-4 patratele.

De asemenea, nu se recomanda consumul de ciocolata pe stomacul gol, deoarece carbohidratii care se asimilează foarte repede ajung imediat in sange si declanseaza producerea unei cantitati mari de insulina, care poate fi o amenintare la sanatatea copilului.

Când copilul nu mănâncă. Cele mai frecvente greșeli ale părinților

Cum deosebesti ciocolata de calitate

Odata ce am stabilit care este varsta recomandata pentru a incepe sa-i dati copilului ciocolata, trebuie sa stiti mai multe despre calitatea acestui produs. O ciocolata de calitate are o suprafata neteda si lucioasa. Suprafata mata a ciocolatei inseamna ca acest produs contine soia. Nu va recomandam sa mancati ciocolata care capata nuante gri, deoarece acest aspect indica faptul ca nu a fost pastrata in conditii corespunzatoare.

Nu oferiti copiilor nici ciocolata amaruie, din cauza continutului ridicat de cacao care il poate suprastimula pe cel mic.

Ciocolata ideala pentru copii este considerata ciocolata cu lapte care contine nuci si stafide, precum si intre 25% si 50% boabe de cacao.

Mai mult, o ciocolata de calitate nu trebuie sa contina orice tip de grasimi (de exemplu, ulei de palmier), ci doar unt de cacao. Daca pe eticheta cele 4 ingrediente: unt de cacao, masa de cacao, lecitina si zahar pudra, puteti fi sigur ca tineti in mana un produs de calitate pe care il puteti oferi copiilor.

Notele nu reflectă neapărat inteligenţa copiilor: ce

 trăsături sunt mai importante

   Dacă un copil are note mici la şcoală, nu înseamnă neapărat că are un coeficient de  integenţă redus. Personalitatea celor mici este un reper mult mai relevant decît performanţele    lor şcolare, spun psihologii. Notele de la şcoală nu reflectă neapărat nivelul de inteligenţă al unui  copil, sunt de părere psihologii. Dască acesta nu ia premiul întîi la sfîrşit de an  nu înseamnă   că este mai puţin isteţ decît alţii, notează publicaţia „Your Tango“. A demonstrat acest lucru  psihologul Arthur Poropat, de la Universitatea Griffith, din Australia. Unele trăsături  psihologice sunt mult mai relevante decît notele primite de copil la şcoală, susţine specialistul.  

 Iată care sunt acestea: 

                           -Este conştiincios 

 Copiii care muncesc mai mult pentru a obţine note mari la şcoală învaţă astfel că succesul nu se atinge uşor în viaţă şi devin perserverenţi. De partea cealaltă, un copil căruia i se spune des          că este isteţ sau perfect are tendinţa să renunţe după primele încercări. Un copil conştiincios este dornic să înveţe mai mult şi nu renunţă dacă nu înţelege ceva de la bun început. El va                  încerca din nou fără să se descurajeze, iar părinţii ar trebui să-i laude eforturile depuse, nu                nota obţinută la şcoală. 

                             -Este curios 

 Copiii dornici să înveţe vor fi cei mai căutaţi angajaţi în viitor. Curiozitatea intelectuală îi                  determină să fie receptiv şi să găsească soluţii inedite la problemele cu care se confruntă – din          nou, un lucru foarte apreciat de angajatorii aflaţi mereu în căutarea unor idei inovatoare. Este          deschis la minte Un copil căruia nu-i este jenă să spună că nu cunoaşte un răspuns şi care nu            se teme să pună întrebări va avea reuşite mai mari în viaţă, fiindcă ştie că are întotdeauna de            învăţat. Părinţii trebuie să-l încurajeze să accepte păreri şi idei noi, să fie tolerant cu cei din jur          şi să nu emită judecăţi de valoare. 

                               -Are încredere în el 

 La un interviu de angajare, va conta mai puţin dacă fiul sau fiica ta ştie să rezolve probleme              de matematică sau să recite poeme. Angajatorul va fi mai atent la cît de multă încredere în                  sine are angajatul pentru a-şi da seama dacă va putea face faţă provocărilor de la serviciu.                  Încurajează-ţi copilul să vorbească în numele lui cu profesorii şi chiar cu autorităţile pentru a-i          creşte încrederea în sine.

Nu există copii obraznici, ci părinţi care nu ştiu să reacţioneze

cum îi educi pe cei mici fără să-i pedepseşti

Motivul pentru care un copil are un comportament considerat nepotrivit de adult   ascunde, de cele mai multe ori, o altă explicaţie decît răsfăţul, conform unei teorii recente. Fie că cel mic cerşeşte atenţia părinţilor, vrea să se joace, îl supără ceva sau nu înţelege un anumit lucru, părinţii sunt cei care ar trebui să realizeze faptul că pedeapsa nu educă, indiferent de metoda de corecţie aleasă, ci complică şi mai mult lucrurile. Cu cît un copil dovedeşte un comportament mai dificil sau mai agresiv, cu atît mai mult are nevoie de atenţia şi înţelegerea părinţilor, nu să fie pus la colţ şi certat, atrage atenţia psihologul Naomi Aldort, autoare a cărţii „Raising Our Children, Raising Ourselves“ (Ne educăm copiii, ne educăm pe noi înşine). „Nu există copii care nu se comportă aşa cum trebuie, ci copii care fac ceea ce pot, dar pe care noi nu-i înţelegem“, mai spune Aldort, opinie împărtăşită de tot mai mulţi psihologi specializaţi în psihologia copilului, printre care şi Laura Markham. Copiii învaţă înregistrînd ceea ce văd la ceilalţi, iar părinţii reprezintă prima şi cea mai sigură sursă de informaţii, primele modele pe care le urmează. Aşa că atunci cînd părinţii recurg la pedepse corporale, la ţipete sau mustrări frecvente, inclusiv la pedepse pe care le consideră o alegere blândă, cum este trimiterea copilului la el în cameră pentru o anumită perioadă de timp sau îl pun la colţ, nu fac decît să le ofere un exemplu de comportament agresiv, pe care îl vor adopta.  Chiar şi atunci cînd copilului i se spune că este trimis singur la el în cameră pentru că a greşit, acesta primeşte mesajul că este abandonat şi îndepărat, lăsat singur cu temerile şi nesiguranţele sale, chiar de către cel care ar trebui să-l înveţe cum să se descurce cu problemele şi emoţiile care îl stăpînesc. Psihologul Laura Markham crede că această pedeapsă în vogă printre părinţii zilelor noastre ar trebui înlocuită cu o perioadă în care părintele să încerce să descopere, alături de copil, problema din spatele unui anumit tip de comportament. Markham avertizează că excluderea pedepselor nu echivalează cu renunţarea la a impune limite copiilor, care înseamnă cu totul altceva. „Copiii trebuie să înţeleagă faptul că nu au voie să fugă în mijlocul străzii, că nu este în regulă să lovească alţi copii sau să facă pipi pe covor, dar acestea sunt limite, nu pedepse. Totuşi, părinţii nu ştiu cum să impună astfel de limite şi presupun că trebuie să le dea o lecţie odraslelor, aşa că îi pedepsesc, la fel cum au înţeles şi ei de la părinţii lor“.   Pe de altă parte, studii recente susţin că pedepsirea copiilor nu face decât să înrăutăţească un comportament negativ, pentru că pedepsele dezvoltă furie şi o atitudine defensivă. Copiii învaţă, totuşi, să mintă ca să nu fie prinşi, să evite pedeapsa. De asemenea, pedepsele nu fac decât să-i îndepărteze pe copii de părinţi şi să scadă influenţa pe care adultul o are asupra copilului.  Este mai uşor şi la îndemână să pedepseşti decât să găseşti timpul şi răbdarea necesare pentru a trata corect educaţia copilului, admite Markham, dar părinţii ar trebui să înţeleagă că sunt direct responsabili de felul în care ajung copiii lor să se comporte.  Markham a oferit pentru Psychology Today o serie de îndrumări pentru părinţii care vor să renunţe la pedeapsă în relaţia cu copiii:  

1. Părinţii sunt primii care ar trebui să înveţe să-şi ţină în frâu emoţiile şi nervii, nu copiii. Aceasta este prima regulă pentru ca şi cei mici să înveţe, prin puterea exemplului, cum să se descurce cu propriile emoţii. Părinţii trebuie să-şi înăbuşe impulsul de a pedepsi şi să nu-i arate mereu copilului că este furios, reacţionînd agresiv, aceasta fiind o atitudine care nu face decît să se întoarcă împotriva celui care o foloseşte. 

2. Emoţiile trebuie tratate cu atenţie şi respect. Copiii nu-şi pot stăpîni reacţiile atunci când sunt conduşi de adrenalină, de hormoni, aşa că părinţii sunt datori să-i ofere copilului un mediu liniştit în care să-şi descarce supărarea. Nu încercaţi să-i ţineţi morală atunci cînd copilul este recalcitrant. Aşteptaţi să se calmeze şi abia apoi încercaţi să-i explicaţi că v-aţi simţit jignit şi rănit de felul în care s-a comportat cu dumneavoastră (dacă a minţit, a vorbit urât sau s-a răstit la părinte), explică Markham.

 3. Repetiţia sau respectarea unei rutine este cheia educaţiei, metodă care trebuie urmată fără abatere din primii ani de viaţă, de la felul în care învaţă să se spele pe dinţi, să aibă grijă de lucruri sau de animale, să-şi facă temele etc. Rutina este importantă mai ales în ceea ce priveşte respectarea şi adoptarea unor comportamente de bază, dar este şi „structura“ pe care se clădesc aspecte mult mai importante. Din nou, răbdarea este esenţială în ceea ce-l priveşte pe adult. Copilul nu va înţelege mai bine că trebuie să se spele pe dinţi în fiecare zi, dacă se va ţipa la el. Important este ca aceste obişnuinţe să fie dezvoltate în timp, într-un mod care să-l atragă pe copil, chiar dacă presupune ca părintele să găsească o metodă prin care să transforme rutina într-o joacă, indiferent dacă este vorba despre spălat pe dinţi sau despre făcut ordine în cameră. 

 4. Încercaţi să stabiliţi o legătură cu copilul înainte de a încerca să corectaţi o problemă. Nu uitaţi că un copil are tendinţa să fie mult mai neascultător atunci când se simte vinovat faţă de părinte şi când simte că a dezamăgit. De aceea, părintele trebuie să-i arate copilului că îi pasă de ceea ce simte şi că face eforturi să-l înţeleagă. O abordare de tipul „înţeleg că m-ai minţit pentru că ţi-a fost frică să-mi spui ce s-a întâmplat cu adevărat“, îi va arăta copilului că nu trebuie să-i fie teamă de felul în care veţi reacţiona, ci că va găsi în dumneavoastră o persoană la care poate apela şi unde va găsi înţelegere. Când îi vorbiţi copilului este importat să vă aşezaţi şi să discutaţi de la acelaşi nivel, să vă uitaţi în ochii lui, nu să-l „concediaţi“ cu un gest, fără ca măcar să-i aruncaţi o privire. Când copilul plânge, ţipă sau nu vrea să vorbească este indicat ca părintele să-i explice că trebuie să exprime în cuvinte ce-l deranjează. 

5. Limitele se impun prin oferirea constantă de explicaţii. Copilul trebuie să înţeleagă de ce nu trebuie să facă un anumit lucru. Nu este suficient să i se spună nu face aia, nu ai voie, nu pune mîna etc. Fiecare interdicţie trebuie să fie urmată de o explicaţie. „Nu ai voie să fugi în mijlocul străzii pentru că …, Nu poţi să-ţi loveşti fratele pentru că… etc. Cu cît înţeleg mai bine de ce li se impun anumite limite, cu atât vor fi mai dispuşi să le accepte. 

6. Nu uitaţi că fiecare moment de obrăznicie este o expresie a unei necesităţi legitime a copilului. Copilul are un motiv pentru care se poartă aşa, chiar dacă părintele consideră că motivul este greşit. Se comportă îngrozitor? Înseamnă că se simte îngrozitor. Poate că nu se odihneşte suficient, poate că simte nevoia să petreacă mai mult timp cu părinţii, poate că a strîns o mulţime de emoţii negative pe care simte nevoia să le elibereze prin plîns. Dacă descoperiţi motivul, atunci nu veţi mai considera că este vorba de răsfăţ sau obrăznicie. 

 7. Nu este uşor, dar părinţii ar trebui să găsească modalitatea prin care se le spună copiilor mai des „DA“, pentru că aproape întotdeauna apare cuvîntul „NU“ în relaţia copil-părinte. „Da, este timpul să-ţi faci ordine în cameră“, poate fi un exemplu.  

8. Rezervaţi un timp, zilnic, în care să lăsaţi la o parte orice altă activitate (telefon mobil, televizor, laptop) şi timp de măcar 20 de minute încercaţi să vă dedicaţi total copilului dumneavoastră şi să-l întrebaţi ce şi-ar dori să faceţi împreună. Lăsaţi-l pe el să ia conducerea şi nu vă sfiiţi să-i faceţi pe plac şi să vă purtaţi prosteşte, de dragul lui. Copiii obişnuiţi să petreacă în fiecare zi timp de calitate cu părintele, reuşesc să-şi exprime mai bine emoţiile.

 9. Părinţii trebuie să-şi ierte greşelile pe care le fac faţă de copiii lor şi să înveţe din ele. Un părinte care se simte vinovat nu poate fi un părinte relaxat în relaţia cu copilul lui. Nu există "prea tîrziu" când un părinte vrea să repare greşelile pe care realizează că le face. 10. Cînd părinţii au impresia că parcă nimic din ceea ce fac nu funcţionează, atunci este momentul perfect să le arate copiilor cît de mult îi iubesc. Iubirea necondiţionată pe care părintele o arată copilului precede orice altă regulă de creştere şi educare a copiilor.

Cum motivați copilul să citească

       Iată cîteva sfaturi pe care le puteți aplica pentru a-l face pe copilul Dvs să iubească lectura:

Citiți în fiecare zi

Veți putea încet, dar sigur, să-i stimulați pasiunea pentru lectură daca veți citi

împreună cu copilul Dvs  la început în fiecare zi, apoi peste două zile, peste trei, etc.. Treptat va citi singur.

Lăsați-l pe el să aleagă povestea, textul pe care să-l citească

Vor veni momente în care copilul va trebui să citească obligatoriu anumite cărți.

Pînă atunci însă, lăsați-l să decidă singur care sunt poveștile, textele  pe care vrea să le afle. Dacă îi acordați această libertate, copilul va fi mai receptiv și va învăța mai ușor deoarece subiectul ales este subiectul care îl interesează.

Organizați un cerc de lectură acasă

Transformați ora de lectură într-un eveniment de familie. Copiii iubesc momentele în care trebuie să desfășoare activități împreună cu persoanele pe care le iubesc, așa ca o reuniune de acest tip ar putea fi scînteia de care copilul Dvs are nevoie. Pentru a crea un cerc de lectură trebuie să folosiți elemente de mobilier cît mai confortabile (perne, fotolii puf, scaune comode) pe care să le aranjați în formă de cerc. În mijlocul cercului puteți așeza cîteva cărți. Toate persoanele care participă la activitate își vor pasa cartea aleasă de la una la alta și vor citi, pe rînd, cîte  un fragment cu voce tare.

  Organizați un concurs

Celor mici le plac provocările, așa ca un concurs care să conțină întrebări legate de poveștile citite poate fi soluția ideală pentru a trezi interesul copilului Dvs. Citiți împreună cu el o carte și apoi adresați  întrebări pentru a vedea cît de atent a fost.Premiați-l dacă răspunde corect și acordați-i șanse dacă greșește. Dacă aveți doi sau mai mulți copii, jocul va fi cu atît mai amuzant, iar provocarea mai mare.

 Jucați teatru

Celor mici le place să preia rolul personajelor lor preferate din filme sau povești. Odată pe săptămînă vă puteți juca de-a povestea pe care tocmai ați citit-o. Gîndiți-vă la replicile pe care personajele le-au folosit în carte, construiți mediul în care s-a desfășurat acțiunea și distrați-vă în familie.

                         

       Activităţi extraşcolare potrivite în loc de televizor și calculator

   Cum îşi petrec copiii  timpul după ce se întorc de la grădiniţă sau de la şcoală? 

  Pînă nu de mult se jucau afară cu prietenii lor; astăzi, de cele mai multe ori stau pironiţi           în fața televizorului sau a calculatorului uitîndu-se pasivi la orice le arată micul ecran            sau jucîndu-se ore întregi în fața calculatorului.

Oferind copilului posibilitatea de a alege un curs de muzică, limbi străine, pictură,                   patinaj  artistic sau de a se înscrie la un club sportiv, nu-i daţi doar o alternativă pentru           petrecerea  timpului liber, ci îl ajutaţi să obţină abilităţi şi calităţi care-i vor rămîne                   pentru  tot restul vieţii.

  Ce pot copiii să facă în loc de a sta la televizor sau în loc de a se juca pe calculator?

-Să facă parte dintr-un club sportiv ( înot, baschet, fotbal, tenis, karate, majorete, dans             sportiv, gimnastică, patinaj);

-Să facă dansuri (latino, standard);

-Să facă balet;

-Să cînte la un instrument muzical (pian, vioară, flaut, etc.);

-Să cînte (canto, cor);

-Să picteze;

-Să scrie sau să compună poezii;

-Să facă parte dintr-un cerc de creaţie;

-Să facă limbi străine;

-Să facă olărit;

-Să facă bricolaj;

-Să facă aeromodelism;

-Să facă teatru;

-Să aibă un animal;

-Să gătească;

-Să aibă ieşiri în cantonamente, excursii, tabere.

Cum să alegeţi dintre atîtea variante?

Înaite de a decide ce cursuri alegeți, este bine să-i explicați direct copilului variantele               activităţi  pe care le-ar putea face, decît să-l puneți să încerce lecţiile şi să vedeți pe                 urmă. Să-l duceți la un concert sau la un meci de minibasket, să-l obișnuiți să                          urmărească piesele de teatru, să-l duceți să viziteze atelierul unui ceramist, să-i dați                  posibilitatea să vorbească cu alţi copii care practică artele marţiale. Să discutați cu                 copilul dvs  motivele pentru care se simte mai atras de o activitate şi mai puţin de                    alta. Să-l ajutați să cîntărească avantajele şi dezavantajele oricărei alegeri: posibilităţile          de a se distra, programul săptămînal obligatoriu, exerciţiile ce trebuie făcute, caracterul          şi metodele profesorilor, distanţa de casă…După ce activitatea a fost aleasă şi copilul a            fost înscris la curs, în afară de situaţiile extreme, nu mai este nimic de discutat, aşa cum          nu se discută despre spălatul dinţilor în fiecare seară sau mersul la şcoală în fiecare                  dimineaţă.

Cum evaluăm un centru de activităţi?

Este important ca odată ce este aleasă activitatea , copilul să nu se mai răzgîndească. De         aceea este de datoria dvs să găsiți toate informațiile posibile asupra centrului                           respectiv, pentru a nu fi chiar dvs cei care vreți să-l schimbați, nemulţumiţi de alegerea          făcută.

Pentru o primă orientare puteți să verificați dacă ceilalţi părinţi au aceleaşi criterii de              apreciere;

-Să alegeți un centru care are recunoaştere oficială;

-Să vizitați chiar  centrele şi dacă e posibil, să participați la cîteva lecţii;

-Important este şi comportamentul profesorului (instructorului);

-Ar trebui să evitaţi superficialitatea, exprimată prin sintagma „totuş sunt copii” (în final         achiziiţiile copiilor ar putea fi nule, deoarece ei doar s-au distrat) dar şi profesionalismul         exagerat,care are ca scop de a transforma cu orice preţ, copilul într-un mic geniu ( pe               lîngă faptul că micuţul va fi extenuat , ar putea să fie privat de bucuria învăţării, existînd         riscul ca telentul său să fie sufocat de la naştere).

Cum alegem „şcoala de muzică” şi instrumentul?

Dacă vrem să reglăm simţul ritmului şi urechea muzicală puteți înscrie copilul la un                curs la care pur şi simplu se joacă cu muzica  (cu lecţii colective pt copii de 4-6 ani cu             diverse activităţi ca interpretare vocală, mişcare pe muzică, interpretare la orgă, etc. dar           mereu  cu acelaşi final esenţial – distracţia).

Dacă însă doriţi să implicaţi copilul într-un studiu serios al unui intrument, acest lucru             este unic, necesită raport individual cu profesorul (înainte de a primi copilul                             îndrumătorul îi avertizează pe părinţi şi copii că muzica este o sarcină zilnică ce nu se             potriveşte  cu alte activităţi (polo, cercetaşi, etc.), este nevoie de muncă asiduă);

Unele instrumente sunt interzise sub o anumită vîrstă. Trompeta şi toate alămurile                   (trombonul, tuba, cornul), de exemplu, vor fi studiate doar cînd cutia toracică  este                 dezvoltată şi capacitatea respiratorie  este ca şi a unui adult, adică  nu înainte de 12 ani             (De asemenea şi pt flaut, clarinet, oboi şi saxofon). Fac excepţie flauto dolce, care nu             necesită multă presiune, şi care poate fi studiat începînd cu vîrsta de 6 ani, şi piculina,            la care se poate cînta de la 9 ani.

Studierea contrabasului începe de la 14 ani (din cauza înălţimii), iar canto pentru solişti           poate începe cînd vocea e bine formată în registrul adult, adică după 16, 17 ani.

Copiii mici pot în schimb, să  studieze la vioară, violoncel, violă, chitară, harpă, pian,             care există şi de dimensiuni mininaturale, pe care pot exersa chiar copiii de 3 ani prin               metoda Suzuki.

Înainte de a alege este important ca  micuţul să cunoască mai multe intrumente; copiii             pot privi şi chiar atinge diferite tipuri de instrumente şi ar fi bine să asculte, să vadă                cîteva concerte, să vadă şi să audă intrumentele.

Cum să alegeţi sportul potrivit şi sala de sport?

„Este mult mai util pentru un copil să cunoască toate posibilităţile de mişcare ale                     propriului corp decît să înveţe o anumită disciplină” (Bruno Lefebure)                                       „ de la 5 la 7 ani”, afirmă psihologii, „ un copil trebuie să realizeze activităţile motorii             necesare nu doar pentru dezvoltarea fizică dar şi pentru evoluţia intelectului”

În primii ani de viaţă sportul ar trebui să fie: simetric (jocuri cu mingea, volei,                        minibaschet,polo în apă, fotbal, hochei), de grup şi distractiv.

Pentru cei foarte mici este bine venit înotul. Înainte de a –l înscrie la curs asiguraţi-vă că         instructorul îi lasă pe copii să se joace în apă şi nu este interesat doar să –i pună să                   înoate bazin după bazin.

Pînă la vîrsta de 6 ani copiii ar trebui lăsaţi să se joace liberi, să exploreze, să alerge şi            să se oprească cînd vor, după ce merge la şcoală i se pot preda ceva ce nu a                              experimentat, va putea învăţa prin intermediul unor operaţiuni mintale complexe.

Merită să orientaţi un copil timid spre un sport de echipă. Se va simţi mai sigur, văzînd      că poate contribui la obţinerea succesului comun.

Fotbalul este indicat şi pentru un copil care nu iesă prea mult. Din moment ce se joacă în         11 responsabilitatea este proporţional distribuită, pot exista momente de pauză, cine nu           se simte în stare să primească o pasă se poate retrage;

În minibaschet în schimb, pentru că se joacă doar în 5, copilul are mai multe ocazii de a          interacţiona cu mingea. Pe lîngă solidaritatea echipei, acest sport poate dezvolta                      capacităţi logico-matematice, pentru că jucătorii sunt obligaţi să respecte schemele                  tactice indicate pe tăbliţa antrenorului.

Artele marţiale sunt sporturi foarte utile pentru că permit copilului să-şi descarce                    tensiunile învăţînd, în schimb să le stăpînească şi să le neutralizeze;

Dacă un copil are dificultăţi motorii, se va simţi mai în largul său cu activităţi fizice care         nu pun accentul pe perfecțiunea mişcărilor dar care-l distrează, cum ar fi bicicleta,                   patinele,minibaschetul.

Este recomandat, înainte de a înscrie copilul la un curs sportiv, să –l duceţi la un                    pediatru,care va face controlul necesar.

Învăţarea unei limbi străine. Cum se aleg cursurile?

Cu cît copilul va intra mai devreme în contact cu o limbă străină, cu atît o va considera           mai uşor de învăţat;

Studiile au demonstrat că dacă vorbeşte mai multe limbi străine, copilul se descurcă mai         bine la şcoală.

În alegerea cursurilor ar fi bine ca:

-Profesorul să fie vorbitor nativ

-Metoda folosită ar trebui să fie „descoperirea” , ar fi o mare greşeală să pornească de la        gramatică

-Un profesor bun este acela care organizează jocuri de grup mereu diferite, implicînd              toţi copiii şi încredinţîndu-le interpretarea unor personaje;

-Cîntatul este mai folositor decît repetarea. Asta pentru că micuţul nu învaţă limba în              mod abstract, ci se îndrăgosteşte de sunetul ei prin intermediul poveştilor, desenelor                animate şi al cîntecelor pentru copii.

După ce am ales un profesor bun, vă revine sarcina de a ţine viu interesul                                 copilului pentru noua limbă  ( să preparați mîncări specifice, să ascultați muzică                      originală în acea limbă împreună, să vă uitați la televizor cînd sunt imagini din acea                ţară, să vizitați locuri sau să îl încurajați să ţină legătura prin scrisori cu un copil străin.

Cînd acasă se vorbesc două limbi este important:

-Ca părinţii să se adreseze copilului mereu în limba lui maternă, cea în care se exprimă             spontan, pentru a nu crea confuzii copilului

-După 3 ani pot începe explicaţiile şi copilul poate înţelege că aceleaşi lucruri pot fi                spuse în două  limbi diferite.

Chiar dacă va fi folosită cu precădere limba pe care copilul o va folosi în ţara în care               trăieşte,e important să găsiți mereu momente în care să se folosească şi limba mai puţin             vorbită.                                                                                                                             

Tehnici de relaxare pentru copii

  Cum motivezi copilul să citească. Provocarea celor 20       de cărți și lanțul lecturii

Este  important  să-i trezești copilului interesul pentru lectură. Mai știi cu siguranță că celor mici le plac jocurile și provocările.

Iată cum poți să le îmbini pe toate într-o singură activitate.

Propune-i copilului tău o provocare: să citească 20 de cărți. Sau 30 sau 10 sau oricîte crezi că ar fi potrivite pentru copilul tău. Îți sugerez însă să nu îl subestimezi pe cel mic și să îi propui un număr destul de mare. S-ar putea sa te surprindă! 

De ce ai nevoie

• Hîrtie colorată
• Foarfecă
• Pix
• Lipici

     Cum se procedează 
1. Spune copilului  tău că ai o provocare pentru el: să citească pînă la sfîrșitul anului (lunii etc.) un anumit număr de cărți.

2. Învață-l cum  poate ține evidența cărților citite: pentru fiecare titlu de carte, decupați o fîșie de hîrtie colorată și scrieți numele cărții pe ea.

3. Cînd ati ajuns la a doua carte citită, copilul poate începe să formeze lanțul lecturii sau lanțul provocării, adăugînd cîte o verigă formată din fîșia corespunzătoare cărții.

4. Cînd copilul a ajuns la 100 de cărti/verigi, pregătește-i o surpriză .

Copiii în vîrsta mersului la gradiniţă pînă la adolescenţă timpurie (pînă la vîrsta de 12 ani) cer dietă echilibrată şi diversificată, care le va da energie şi va asigura dezvoltarea corespunzătoare şi dispoziţie bună.

Formarea obiceiurilor alimentare

În acelaşi timp este vîrsta în care copilul începe să-şi formeze obiceiurile alimentare, iar în această perioada cei care au cea mai mare influenţă asupra lui sunt părinţii. Piramida poate fi folosită pentru a se juca bine şi pentru a învăţa. Puteţi plasa piramida corolată în bucătărie şi împreună cu copilul să stabiliţi lista de cumpărături sau meniul pentru ziua respectivă.

Fructe şi legume necesare

În meniul de fiecare zi trebuie să fie cuprinse fructele şi sucurile de fructe 100%. Ele constituie sursa de vitamina A, C iar mâncate cu coajă ne alimentează şi cu fibre. Sunt recomandate fructe proaspete, congelate, cât şi uscate. Elementul necesar al meniului sunt legume care putem servi proaspete, fierte sau congelate. Să nu uităm să adăugăm ulei de măsline la salate.

Diversitatea este importantă

Produsele prezentate în piramidă asigură toate elementele nutritive indispensabile pentru dezvoltarea corespunzătoare şi pentru sănătatea copilului. Este important ca alimentarea de fiecare zi să fie diversificată, astfel, încât copilul să mănânce produse diferite în fiecare zi.

Iaurturi într-adevăr albe

Produsele lactate conţin calciu care este necesar pentru dezvoltarea corespunzătoare a copiilor. Cele mai bune şi cele mai „curate” sunt: chefirul, iaurtul şi sana cu gust natural – cele cu fructe conţin aditive şi conţin mai multe calorii.
Laptele pentru celelalte grupuri de vârstă este recomandat cu conţinut redus de grăsime sau degresat, în caz de copii poate conţine 3,2 % grăsime. Este important pentru copii să fie obişnuiţi să mănânce brânză de vacă care are conţinut redus de grăsime şi de sodiu. Este un element relevant în formarea obiceiurilor alimentare corespunzătoare.

Pâinea neagră nu întotdeaună sănătoasă

La baza piramidei alimentare se află produsele bogate în amidon, cele mai valoroase sunt cele care conţin seminţe întregi. Ele sunt sursa vitaminelor din grupa B, a fibrelor şi a microelementelor valoroase.
Pâinea neagră este în general considerată drept cea care conţine multe elemente nutritive, dar uneori apare în versiunea colorată cu caramel – astfel de produse trebuie evitate.
În această grupă apar şi cerealele, cele mai sănătoase sunt cele din grâu, orz şi secară. Ele vor fi un element gustos al muesli de dimineaţă compus de noi înşine, la care putem adăuga fructe…

Ciocolată în loc de bomboane

• Copiii cu mai multa poftă mănânc dulciuri, trebuie să fiţi atenţi ca dulciurile să fie o parte din masă şi nu să o înlocuiască.
• Să alegem în mod înţelept şi gustos – în loc de bomboane să le servim ciocolată, în loc de prăjitură cu cremă – prăjitură de drojdie sau chec.
• Produsul periculos care este sursa de zahăr cel mai des neluată în considerare sunt băuturi gazoase – să ne învăţăm copiii să bea apă când le e sete.
• Să fie o sticlă cu apă întotdeauna prezentă în timpul activităţilor sportive sau în timpul jocului.

Film „Steluțe sunt și pe pămînt”

Copilul tău învață eficient?

  Învățarea permanentă este o constantă a vieții moderne. Școala îi cere copilului să învețe, societatea îl „atenționează” că învățarea nu se termină niciodată. Învățarea devine astfel unul dintre factorii care pot să conducă omul modern spre o succes și o viață frumoasă. Elevul știe că trebuie să învețe, dar știe el și cum să învețe?

Sunt multe perspective și studii care ne oferă răspunsuri pe care fiecare dintre noi (și școala în ansamblul ei) ar trebui să le știe. Astăzi o să ne oprim asupra a ceea ce Harpe, Kulski și Radloff (1999) numeau caracteristici ale persoanelor care învață eficient. Luați lista de mai jos și bifați fiecare element care credeți că se potrivește cu ceea ce face copilul dumneavoastră:

Persoanele care învață eficient:

• au ținte/scopuri de învățare clare;
• posedă un larg evantai de strategii de învățare (și știu și cum să le utilizeze);
• folosesc toate resursele disponibile;
• își cunosc punctele tari și punctele slabe;
• înțeleg compoziția profundă a procesului de învățare;
• au un bun management al propriilor sentimente;
• își asumă responsabilitatea pentru propria învățare;
• planifică, monitorizează, evaluează și își adaptează procesul de învățare.

Acum, după completarea acestei liste în funcție de profilul de învățare al copilului dumneavoastră este timpul să vă întrebați: eu cum răspund la toate aceste caracteristici? Nu trebuie să uitați că sunteți un model (inclusiv în ceea ce privește modul de a învăța) pentru el!

Cum îi ajutăm pe copii să se acomodeze cu programul matinal și făcutul temelor

  Pentru a fi pregătiți și a intra în forță în noul an școlar, este necesar în primul rînd să îi obișnuiți pe copii să se trezească la aceeași oră cu cea la care se trezesc cînd merg la școală. Faceți acest experiment cu cel puțin o săptămînă inainte de anul școlar și veți observa că micuții se vor obișnui pînă în prima zi de școală cu programul matinal.
      La inceput va fi dificil să se trezească devreme și mai ales, în fiecare zi la aceeași oră, dupa ce timp de trei luni au avut un program liber. Pentru a-i ajuta, trebuie să-i trimiteți la culcare în fiecare seară la aceeași oră, să reduceți timpul petrecut la televizor/calculator înainte de culcare și să aerisiți bine camera în care se odihnesc.
     Al doilea pas este cel de restabilire a rutinei zilnice, după trei luni de vacanță. Cei mici trebuie să respecte ora fixată pentru cele trei mese ale zilei, de dimineață puteți să îi trimiteți la piață sau să le cereți să vă ajute la curățenia zilnică. Somnul după masă este obligatoriu, iar după amiază este rezervată temelor și lecturii suplimentare.
  Programul rezervat temelor și lecturii suplimentare trebuie respectat zilnic, fără excepții din partea părinților, pentru a-i obișnui pe cei mici cu responsabilitățile vieții de școlar.
   Este important ca cei mici să fie ordonați, iar pentru un start bun în noul an școlar este important să își așeze deja în birou sau bibliotecă noile rechizite, cărțile și caietele de anul trecut, în ordinea în care vor avea nevoie de ele în primul trimestru de școală.
   Este important de asemenea să te ocupi de achiziționarea ținutei vestimentare pe care copilul o va purta la școală, iar în cazul in care acesta tebuie să poarte o uniformă obligatorie, trebuie să îl obisnuiești cu acest gînd și să îi explici ca acest accesoriu vestimentar îl diferențiaza de ceilalți copii, din afara școlii lui și că trebuie să îl poarte cu mîndrie.

TEST: E pregătit copilul de școală?

Poate te întrebi dacă cel mic este suficient de dezvoltat pentru începerea școlii. Și nu ne referim la cât de capabil este să-și ducă singur în spate ghiozdanul, ci la cât de conștient este de responsabilitatea de elev sau dacă ar trebui să mai copilărească. Testul orientativ de mai jos te poate oarecum lămuri.

1. La grădiniță, cum interacționa cu ceilalți copii
A. Distant, stătea în colțul lui, așteptând ca ceilalți copii să vină la el
B. Un adevărat clown, mereu în centrul atenției
C. Curios de tot, mereu în jurul educatoarei, gata de a o ajuta să aibă grijă de cei mici

2. În parc, are tendința să…
A. Se joacă liniștit cu mașinuțele lui în nisip, nu te solicită nici chiar pe tine
B. Ia inițiativa, caută imediat câțiva copii cu care să joace un fotbal
C. Aleargă tot timpul, e mereu provocare pentru tine să-l urmărești

3. La creșă, educatoarea a observat la cel mic o scurgere în timpul somnului
A. Tu crezi că îi este încă greu să se obișnuiască cu programul prelungit de la creșă
B. Ești sigură că a băut prea mult astazi; de obicei, nu are probleme de acest gen
C. Cel mic a spus că nu a mai avut timp să se ridice să meargă la toaletă

4. E timpul pentru baie:
A. Nu știi ce să mai inventezi pentru a-i distrage atenția și a nu mai duce o luptă cu el să intre în baie
B. Își ia jucăriile preferate în cadă, se joacă ceva timp cu ele inventând o poveste, abia apoi e dispus să fie spălat
C. Ura! Îi place acest moment, deja vrea să se spele singur pe burtică

5. E invitat la aniversarea vecinei. Ajunge acolo:
A. În brațele tale, e un pic intimidat
B. Cu cadoul în brațe, abia așteptând să-l ofere
C. Deghizat, e foarte mândru de invitația primită

6. Se apropie ziua cea mare, îl anunți că va merge la școală
A. Deja te privește cu ochii înlăcrimați și îi e greu să se obișnuiască cu ideea
B. E încântat într-o oarecare măsură ca va fi alături de câțiva colegi cu care a fost la grădiniță
C. De abia așteaptă să învețe litere, cifre, forme și alte lucruri noi și minunate

7. Tatăl îi cumpără cartea: „Școala urșilor“. Cel mic spune:
A. De ce plâng ursuleții după mama lor?
B. Urșii merg la școală?
C. O citim acum?

8. La supermarket, există o mulțime de ghiozdane care de care mai atrăgătoare coloristic
A. El nu a văzut nimic, cu excepția jucăriilor de pluș de pe rândul alăturat
B. Se oprește în fața unul model cu eroul lui favorit și e bucuros că-l va purta în spate
C. Îți explică cât de mari sunt ghiozdanele comparativ cu rucsăcelul de la grădiniță

9. Ați fost la cumpărături. O dată ajunși acasă începi să scoți proviziile în bucătărie, ocazie pentru cel mic:
A. Să se odihnească în camera lui, uitându-se la un desen animat
B. Să te întrebe cum se numește fiecare fruct și legumă din cele cumpărate
C. Să te ajute, îi place să pună mâna mai ales pe cutia cu prăjituri

10. Cina în familie este mai degrabă:
A. O corvoadă, nu-i place să stea cu voi la masă
B. Gustă din toate, știe să mânuiască tacâmurile foarte bine
C. Plăcută, copilul știe deja care îi sunt preferințele culinare

Interpretare:

MAJORITATE A: Prea copil 
Încă își ia jucăria cu el peste tot pe unde merge? Asigură-te că nu va face asta și în prima zi de școală. Este încă foarte legat de tine, dar asta nu înseamnă nepărat că nu e pregătit de marea schimbare. De multe ori testul de an școlar poate declanșa o shimbare în comportamentul copiilor, se vor dezvolta o dată cu ceilalți, vor învăța mai multe și nu le va lua mult timp să se obișnuiască cu statutul de școlar.

MAJORITATE B: Sociabil
Nu va avea nicio problemă în a-și face repede noi prieteni. Începerea școlii va fi pentru el o adaptare cu noua locație și cu noua modalitate de abordare a învățătorilor. Acum va afla că trebuie să-și aștepte rândul pentru a vorbi, dar nu trebuie să-ți faci griji, se va adapta cu bine oricărei provocări.

MAJORITATE C: Matur
Nu vorbește decât de școală de ceva timp. Este pregătit, asta-i sigur, vrea chiar să alegeți împreună școala la care va merge. E ordonat, se descurcă singur în diferite anturaje, își exprimă clar opiniile. Nu va dura mult și va organiza o întâlnire cu colegii pentru a se cunoaște mai bine.

15 expresii pe care nu trebuie să le spui niciodată copilului tău

  Meseria de părinte este cu adevărat cea mai grea din lumea intreagă, fiecare dintre noi știm asta. Copiii sunt mai sensibili decat ne putem imagina, de aceea, este indicat să stim cum sa vorbim cu ei, dar, mai ales să știm ce cuvinte să NU le spunem niciodată.

   Chiar dacă ai avut o zi proastă, ori dacă micuțul tău a luat o notă proastă la școală, nu îl trata niciodată cu dispreț, nu țipa la el și nu îl certa fără motiv. Încearca să îi spui cît mai frumos posibil unde și cum a greșit și explică-i de ce este important să nu mai repete greșelile făcute.

  Nu te surprinzi spunînd copilului tău lucruri în timpul unei discuții mai aprinse fără ca măcar să te fi gîndit la consecințele lor?

  
  Iată cele mai greșite 15 cuvinte și expresii pe care NU trebuie să le spui niciodata copilului tău:

1. Nu.
2. Dacă mai faci o singură dată asta...
3. Lasă-mă în pace!
4. Mai bine nu te-ai fi născut / Mai bine nu aveam copii
5. Îti doresc să ai un copil exact ca tine!
6. Ce e cu tine? Ce ai? / Ce nu e în regulă cu tine?
7. Orice care începe cu Cînd eu eram de vîrsta ta…
8. Dacă te porți frumos, iti cumpăr o jucărie.
9. Îmi este rușine cu tine!" / "Mă faci de rușine" / "M-ai dezamăgit
10. De ce nu poti să fii și tu ca sora ta/fratele tău?
11. Ieși afară din casa mea!
12. Pentru că așa spun eu!
13. Ești exact ca tatăl tău / maică-ta.
14. Nu faci nimic ca lumea/ N-o să se aleagă nimic de tine
15. Nu-l asculta pe tatăl tău (spus de mama) / Nu o asculta pe maică-ta" (spus de tata)

  Psihologii au arătat că părinții, deși au cele mai bune intenții, spun de cele mai multe ori copiilor lucruri de care nu au nici cel mai mic habar cum sunt percepute de copil și ce clădesc în interiorul lor.

Cititul trebuie înţeles de copii ca odihnă activă, ca recreere , nu ca o povară.

Un înţelept modern orb scria : “Unii consideră că Paradisul ar fi o gradină, alţii şi-l pot imagina ca un palat. Eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă.

( Jorge Luis Borges – Cartile şi Noaptea)

Obişnuinţa de a citi nu se moşteneşte ci se formează. Chiar şi foarte mici, copiii sunt sensibili la magia lecturii, a povestitorului, dar se aud tot mai rar, seara la culcare, cuvintele: “Hai să citim o poveste! ”.

Dacă vă faceţi totuşi timp pentru aceasta şi trebuie să vă faceți, copilul trebuie lăsat să-şi aleagă singur povestea pe care vrea s-o asculte. El trebuie obişnuit să se implice in lectură cu paşi mici, mama citește o pagină , el următoarea, dacă vîrsta permite şi acesta şi-a însuşit cititul.

Efortul părintelui pentru stimularea lecturii trebuie dublat, în mod obligatoriu, atunci cînd vîrsta copilului permite, de şcoală şi bibliotecă.

Copilului trebuie să i se recomande cărţi diverse, în concordanţă cu treptele sale de dezvoltare şi principiul accesibilităţii. Este o mare diferenţă între cartea cu poze însoţită de versuri sau proză din perioada preşcolară şi clasele începătoare, la cărţile când primatul îl deţine textul literar, cînd gîndirea copilului începe să fie capabilă de generalizări şi abstactizări.

Pentru a avea parte de o cultură literară, nu este suficient a lua în calcul cît de mult lecturează, pe cît ceea ce lecturează precum şi ceea ce a înţeles copilul din ce a lecturat.

Uneori elevul nu are la îndemînă cărţile cele mai potrivite cu vîrsta, cu preocupările şi preferinţele lui, alteori indiferenţa mediului înconjurător faţă de lectură determină o atitudine negativă a copilului pentru această activitate.

În concluzie, dacă vă doriţi ca lectura să devină o alternativă a activităţilor preferate de copilul dumneavoastră, trebuie să vă asigurați că este percepută ca o activitate plăcută, recreativă, nu ca o temă impusă din exterior, iar acest lucru se clădeşte în timp, prin efort susţinut din partea şcolii şi familiei, cu răbdare şi implicare. Deci, nu este vina copiilor noştri că nu citesc, nu sunt nici mai buni nici mai răi decît copiii altor vremuri, decît că ei nu au putut găsi plăcerea în lectură, iar noi n-am avut timp ori pricepere să-i îndrumăm. 

          Gîndurile unui copil către părinții săi

   Nu de puţine ori te simţi copleşită sau incapabilă să faci faţă unor probleme legate de creşterea puiului tău. Iată cîteva sfaturi recomandate de psihologi care merită citite:

        

– Nu mă răsfăţa. Ştiu bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te încerc totuşi!
- Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Eu prefer aşa. Acest lucru mă aşază la locul meu.
- Nu folosi forţa cu mine. Aceasta mă obişnuieşte cu ideea că numai puterea contează. Voi răspunde mult mai bine dacă sunt condus.
- Nu fi inconsecvent. Aceasta mă pune în încurcătură şi mă face să scap nepedepsit, indiferent ce fac.
- Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poţi tine, iar eu să-mi pierd încrederea în tine.
- Nu răspunde provocărilor mele atunci cînd spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să ies victorios de fiecare dată.
- Nu te supăra prea tare când îţi spun „te urăsc”. Nu cred ce spun, dar vreau să te fac să-ţi pară rău pentru ceea ce mi-ai făcut.
- Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ţi demonstrez contrariul purtîndu-mă ca o persoană „importantă”.
- Nu face nimic în locul meu, din ceea ce aş putea să fac singur. Acest lucru mă face să mă simt „mic” şi voi continua să te folosesc în serviciul meu.
- Nu-mi menaja „relele obiceiuri”, acordă-mi cât mai multă atenţie. Altfel nu faci decît să mă încurajezi să le continui.
- Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă-mi vei vorbi blând între patru ochi.
- Nu încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu este foarte bun în acel moment, iar comportarea mea şi mai slabă.
- Nu-mi ţine predici. Vei fi surprins să constaţi cît de bine ştiu ce e bine şi ce e rău.
- Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd.
- Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii uşor şi atunci spun minciuni.
- Nu uita că mie îmi place să experimentez. Învăţ din aceasta, deci te rog să te obişnuieşti. Nu mă feri de consecinţe, trebuie să învăţ din experienţă.
- Nu încerca să arăţi că eşti perfect sau infailibil. Mă faci să simt că nu voi putea să te ajung niciodată.
- Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună. Ceea ce contează este cum îl petrecem.
- Poartă-te cu mine cum te porţi cu prietenii tăi, atunci voi deveni şi eu prietenul tău… te iubesc foarte mult, să nu uiţi asta niciodată…

Copilul tău

 

                                  Cînd, cum şi ce cadou oferim copilului

  Cadourile au o putere nemărginită dacă ştim  ce să alegem, dar mai cu seamă, cum să le dăruim.

  Ele nu au nevoie de nicio justificare sau explicatie suplimentară de genul: "pentru că ai fost cuminte, pentru că ai mâncat tot din farfurie, pentru că n-ai mai plâns la grădiniţă, pentru că ai luat notă mare ori premiul întâi", nu trebuie să fie folosite ca mijloace de aplanare a conflictelor dintre copii şi părinţi şi nici nu trebuie să substituie implicarea părintelui (mult prea ocupat) în viaţa propriului copil: "o jucărie cu care să-ţi petreci timpul când sunt ocupat".Cadourile nu trebuie să suplinească iubirea pe care trebuie să o arătaţi permanent şi necondiţionat copiilor.

   Pentru a înţelege nevoile copilului, părintele trebuie să se implice activ în jocurile acestuia şi să nu uite că nevoile cele mai mari ale propriului copil sunt atenţia, iubirea, timpul petrecut împreună, care nu pot fi substituite cu vreo jucărie, chiar dacă este dăruită din suflet.

   Momentul în care se oferă cadoul trebuie pregătit astfel încât să participe la eveniment ambii părinţi, copilul să primească atenţia şi dragostea lor nemijlocită, să înţelegă că un cadou se oferă din suflet, fără a aştepta ceva la schimb.

Înconjurat de părinţii lui, copilul înţelege că face parte din familie ca unitate şi acesta este cel mai mare dar pe care ei îl pot face.

   Cadourile potrivite sunt cele dorite de copil, nu cele pe care părintele le consideră utile (mănuşi, căciulă). Cadourile trebuie să reprezinte o nevoie sau o dorinţă a celui care primeşte, nu a celui care oferă, precum şi să respecte paticularităţile de vârstă ale copilului,  să-i stimuleze imaginaţia şi creativitatea şi să-i creeaze oportunităţi de comunicare cu alţi copii sau chiar cu propriul părinte. Nu luaţi o jucărie doar pentru că aţi auzit de la colegi sau prieteni că le place copiilor acestora. Copilul dumneavoastră este un univers unic şi irepetabil, are propriile sale dorinţe, pasiuni, preocupări. Este în sarcina dumneavoastră să exploraţi acest univers, să-l cunoaşteţi şi să hotărâţi.

   Cele mai bune cadouri pentru copii sunt cele care îi vor ajuta şi în viitor. Astfel, seturile de cuburi colorate  diferit va ajuta copilul să  recunoască culorile ori să numere  îi vor dezvolta creativitatea, imaginaţia, îndemânarea prin faptul că va construi diverse lucruri.

    Adulţii pot încerca, tot cu ajutorul cadourilor, să-i responsabilizeze pe cei mici. Astfel, puteţi să achiziţionaţi, de exemplu, diverse seturi de bucătărie pentru fetiţe, pentru ca ele să înveţe cum se spală vesela, ori puteţi să achiziţionaţi seturi de jucării care exemplifică  activităţile de la fermă, activităţi mai puţin cunoscute copiilor crescuţi exclusiv în oraş.

   Un cadou minunat, pentru un copil pe care dorim să-l învăţăm cum poate să facă propriile economii, ar fi o puşculiţă.  Dacă o mai şi poate decora şi personaliza aceasta devine un obiect mai apreciat.

   Pentru un copil cu abilităţi artistice, pasionat de caligrafie şi desen, putem alege ca şi cadou,seturi de culori ori stilouri mai preţioase.

   Copiilor preocupaţi de amenajarea propriului spaţiu, le puteţi oferi ca şi cadou, decorarea camerei după propriile dorinţe.

                  Cum să-ți ajuți copilul la teme 

   Temele – un cuvînt care nu se numără, de cele mai multe ori, printre cele pe care le preferă copiii. Mai ales atunci cînd temele sunt dificile și multe, ele devin o povară și un obstacol în calea jocurilor, a distracției și a tot ceea ce un copil adoră să facă. Temele fac însă și ele parte din viața copiilor și, sub o forma sau alta, din cea a parinților.

  Este un lucru dovedit știintific faptul că un copil are mai mult succes la școală dacă părinții se implică activ în rezolvarea temelor pe care le are pentru acasă. Desigur, asta nu înseamnă că părinții trebuie să îi facă copilului o parte din teme, însă interesul arătat pentru ceea ce copilul are de făcut, încurajarea, ajutorul acordat pentru organizarea timpului, explicarea unor lucruri mai dificile din lecții și chiar stimularea pauzelor de la învățat reprezintă elemente prin care părinții se pot implica activ, dîndu-i copilului sentimentul că ceea ce face este important.

         Cunoaște-i profesorii!

   Este important să știi ce doresc profesorii copilului tău de la elevi, pentru a-l putea ajuta să își rezolve mai bine temele. Implică-te în activitățile școlii și nu ezita să discuți personal cu profesorii, atîta timp cît acest lucru este posibil. Nu ezita să îi intrebi pe profesori ce aștepări au de la copilul tău și cum te poți implica tu ca părinte pentru a-l ajuta.

         Amenajează un spațiu prietenos pentru teme!

  Camera luminoasă, birou și scaun confortabile, rechizite necesare la discreție sunt cîteva elemente simple care îi pot asigura copilului un confort psihic necesar rezolvării temelor.

         Stabilește un orar al temelor!

   Unii copii lucrează mai bine imediat dupa ce vin de la școală, în timp ce alții au nevoie de două – trei ore de relaxare. Stabiliți împreună un orar pentru teme, pe care să îl respectați întocmai.

       Ajută-l să își facă un plan!

   Atunci cînd are o temă mai complicată (de exemplu, un eseu sau un proiect mai amplu), ajută-ți copilul să împartă tema în sarcini mai mici și încurajează-l să facă pauze între ele. În principiu, sunt indicate 15 minute de pauzaă la o oră de teme.

      Îndepărtează orice element ce distrage atenția!

   TV închis, computer și telefon mobil închise și, pe cît posibil, o atmosferă casnică fără prea mult zgomot este ideală.

     Nu face temele în locul copilului!

   Este o problemă care apare adesea mai ales la clasele mici. Copleșiți de plînsul copilului și empatizînd negativ, părinții sunt adesea tentați să rezolve ei o parte din sarcinile de lucru. Este cea mai mare greșeală  pe care o pot face. Copilul trebuie să învețe să gîndească singur și să își asume propriile greșeli. Nu îi stricaă dacă îl lași să se ducă o dată cu tema făcută greșit la școală.

     Motivează și monitorizează!

   Nu aștepta să îți spună copilul despre ce teme are, despre teste sau alte sarcini. Întreabă-l tu mereu ce are de făcut pentru școală și arată-ți disponibilitatea de a-l ajuta, în limitele posibilului.

    Încurajează învățatul în grup!

    Permite-i copilului să învețe împreună cu un coleg sau mai mulți, la voi acasaă sau la alt coleg acasă, chiar dacă asta presupune o atenție mai mare din partea ta în ceea ce privește organizarea timpului efectiv pentru teme.

   Oferă un exemplu pozitiv!

   Sfaturile sunt bune, însă puterea exemplului este mai mare. Degeaba îi explici copilului tău cît de frumos și de necesar este să citești o carte, dacă el nu are ocazia să te vadă niciodată ținînd tu însuți o carte în mînă.

   Laudă-l atunci cînd merită!

   Nu ezita să prinzi cu un magnet pe frigider un test la care a luat nota 10 și să il arăți prietenilor cînd vin în vizită. Este o recompensă extraordinară pentru stima de sine a copilului tău.

   Nu transforma un eșec într-o tragedie!

   Eșecurile sunt firești și nu trebuie dramatizate. Ajută-ți copilul să le depășească și să capete mai multă încredere în sine. De asemenea, evită să discuți cu alte persoane despre insuccesele copilului cînd acesta este de față.

    Cere ajutorul cînd e nevoie de el!

   Nu toți copiii sunt genii, trebuie să înțelegi asta și să nu ai așteptări exagerate de la propriul copil. Dacă întîmpină dificultăți la teme în mod constant, ia legătura cu profesorul de la materia respectivă și cere-i sfatul.

     Nu uita că și tu ai fost copil!

   Temele sunt importante, dar la fel de importante sunt și joaca, sportul, un film la cinema, o ieșire cu prietenii în parc. Nu trebuie să exagerezi în această privință, ci doar să urmezi niște reguli clare, pe care le-ai stabilit împreună cu copilul tău. Fară a uita că tu ești părintele, adică adultul responsabil, adu-ți aminte că și tu ai fost cîndva copil!

Cum ne pregătim psihic copiii pentru (re)venirea la școală

  În fiecare an, pentru părinții cu copii de vîrstă școlară, septembrie este sinonim cu revenirea micuților la școală, dar și cu bătaia de cap pe care o generează adesea goana după rechizite, după manuale și auxiliare sau, în unele cazuri, după uniforme. Dincolo de această euforie a cumpărăturilor, care le dă copiilor un imbold pozitiv în ceea ce privește revenirea la școală, există însă și cîteva aspecte cărora, copleșiți de alte griji, mulți părinți uită să le mai acorde importanța cuvenită. 

   Este vorba de reinstaurarea (sau formarea pentru prima dată, acolo unde este cazul) acelor obiceiuri care fac parte din mica rutină școlară si care sunt menite să-i creeze copilului un confort psihic în momentul în care trece de la programul de vacanță la cel de școală. La prima vedere poate părea lipsit de importanță, însaă e bine de știut că organismul unui copil are nevoie de o perioadă de adaptare în trecerea aceasta bruscă de la zilele pline de joacă și relaxare la cele în care are un program impus ce-i va solicita progresiv abilitățile intelectuale și creative.

Prin urmare, dacă ați terminat deja cu nebunia cumpărăturilor pentru școală sau chiar dacă mai aveți de cumpărat cîte ceva, acordați-vă timp să aveți grijă de cîteva aspecte care vă vor feri copilul de oboseală încă din primele zile ale revenirii la școală și de riscul de a se plictisi la fel de repede pe cît s-a bucurat cînd i-ați achiziționat cele mai la modă rechizite. 

Reglarea programului de somn 

   Începerea școlii înseamnă, dincolo de alte exigențe, un program mult mai strict de somn, pe care copiii ar trebui să și-l însușească. Dacă în vacanță li se permitea să adoarmă un pic mai tîrziu seara și să lenevească în pat dimineața, odată ce încep cursurile, aceste obiceiuri trebuie să dispară, așa că înarmați-vă cu răbdare și încercați să creați o rutină, cu cel puțin cîteva zile înainte să înceapă școala. 

   Țineți cont de faptul că pentru un copil care merge la școală, somnul este esențial. Nevoia sa de somn este la fel de mare ca a unui adult care muncește din greu. Un copil de vîrsta școlară are nevoie, în medie, de 10 - 11 ore de somn, de aceea părinții trebuie să îi supravegheze cu atenție programul și să urmărească apariția eventualelor semne de oboseală. Somnul este foarte important pentru funcționarea normală a sistemului imunitar al copiilor care, după cum bine știm, sunt cei mai expuși bolilor transmisibile. De asemenea, lipsa somnului a fost asociată cu probleme grave de sănătate precum obezitatea sau depresia, precum și cu probleme de ordin cognitiv cum ar fi scăderea capacității de concentrare. Încercați, prin urmare, să stabiliți cîteva obiceiuri de somn, care să devină o rutină, chiar inainte de a începe școala:

·     Limitați expunerea la stimuli electronici! - Nu lăsați copilul să se uite la televizor sau să stea la computer cu cel puțin o oră înainte de culcare. Aceste activități stimulează sistemul nervos și pot interfera cu somnul. Instaurati o rutină simplă! - Un duș, îmbrăcarea pijamalelor, spălat pe dinți și, de ce nu, cîteva pagini dintr-o carte. Încercați să nu impuneți cu forța acest program, ci să faceți în așa fel încît să pară că vine de la sine. Și încă ceva... nu vă lăsați păcăliți înlocuind cele cîteva pagini cu cîteva minute de uitat la televizor.

·     Creați o atmosferă propice somnului! - Camera în care doarme copilul trebuie să fie ferită de zgomot, întunecată și bine aerisită, pentru ca somnul sa fie odihnitor.

·     Tăiați porția de cofeină! - În mod sigur, niciun parinte nu dă copilului său să bea cafea înainte de culcare, însă e bine de reținut că există numeroase alimente care conțin cofeină (sucuri, anumite dulciuri etc.) și care ar trebui evitate cu cel puțin două ore înainte de culcare.

·     Adaptați programul de somn în funcție de necesitățile reale ale copilului!- Recomandările în ceea ce privește orele de somn trebuie ajustate și în funcție de necesitățile reale ale copilului. În timp ce unii au nevoie de 11 ore de somn, alții își satisfac nevoia de odihnă în 8 - 9 ore. Urmăriți felul în care reacționează organismul copilului pentru a vedea care este cantitatea potrivită de somn pentru el.

Toate aceste obiceiuri se formează în timp, iar dacă ora la care încep cursurile este foarte matinală, s-ar putea ca la început să fie mai dificil. De aceea treziți-vă copilul progresiv, cu cîte un sfert de oră mai devreme, în ultimele zile de vacanță, pentru a ajunge la programul dorit.

Stabilirea unei rutine matinale  Problema trezitului este direct legată de modul în care copilul își va începe ziua. Dacă nu se trezește la timp, pregătirea pentru școală se va face în grabă, vă veți enerva și riscați să îi transmiteți și lui o stare de agitație care îl poate însoți întreaga zi. Graba nu este neapărat un lucru rău, însă nu trebuie să-și facă simțită presiunea mai mult decît este cazul. Prin urmare, faceți apel la cîteva trucuri pentru a vă grăbi copilul pentru începerea unei noi zile de școală:

·     Creați o rutină matinală! - Rutinei de somn trebuie să îi corespundă una matinală. Indiferent că micuțul se spală pe dinți înainte sau după ce se îmbracă, important este ca ordinea acțiunilor să fie păstrată. Astfel totul va merge mai ușor și nu va fi nevoie să îi reaminitiți în fiecare dimineață ce are de făcut.Jucați-vă cu cronometrul! - Graba matinală poate deveni amuzantă, dacă transformați lupta cu ceasul într-o mică întrecere. Cine termina primul de făcut patul, cine se spală mai repede pe dinți, cine se îmbracă primul... Toate aceste mici provocări fac ca pregătirea pentru școală să pară amuzantă

și să fie mai plăcută. Dacă aveți doi copiii este și mai ușor, dacă însă aveți un singur copil, implicați-vă dumneavoastră înșivă în întrecere.

·     Urmăriți rubrica meteo! - Nu, nu este un îndemn cu iz publicitar, ci un sfat util. Uitați-vă cu o seară înainte cum va fi vremea. Astfel veți ști ce haine să alegeți încă de seară și nu va fi nevoie să vă gîndiți la acest lucru dimineața, dupa ce vă veți fi scos nasul pe fereastră ca să vedeți care este starea vremii.

·     Ghiozdanul trebuie făcut de seara! - Veți economisi foarte mult timp dacă îl veți învăța pe școlar să își pregătească absolut tot ce are nevoie pentru lecții de seara. De fapt, încercați să instaurați obiceiul de a-și face ghiozdanul imediat ce termină de făcut lecțiile.

·     Pregătiți gustările din timp! - Sandvișul pe care îl puneți în pachetelul de școală poate fi făcut de seara și păstrat în frigider. La fel, fructele, sticluța cu apa etc. pot fi pregătite de seara.

·     Transformați rutina într-o muncă de echipă! - Nu puneți totul în seama copilului și mai ales nu îi dați impresia că el este singurul responsabil pentru eventualele întîrzieri. Încurajați-l mereu, spunîndu-i că funcționați ca o echipă și că dacă azi ați întîrziat un pic, mîine va fi mult mai bine. Optimismul pe care i-l insuflați dimineața este esențial pentru starea lui de spirit de peste zi.  

  

    Cele 3 mari greșeli despre bani pe care le fac părinții

   Cînd este vorba despre bani, toți părinții speră pentru copiii lor să aibă o viață mult mai prosperă decît a lor. Însă, tot ce știu ei despre bani au învățat de la părinții lor, iar prosperitatea întîrzie să apară. Adevărul este că atunci cînd se vorbește despre bani, oamenii se lasă purtați de sentimente și, într-un timp relativ scurt, se pot simți vinovați în legătură cu ce și-au învățat copiii sau ce nu i-au învățat în legatură cu acest subiect. Este important să nu se uite faptul că nu există răspunsuri 100% adevărate. În general oamenii aleg să facă sau să nu facă ceva pe baza propriilor valori și priorități. 

  Însă, iată cele 3 greșeli pe care le fac cei mai mulți dintre părinți, uneori nici nerealizînd că le fac:

•  Eu n-am avut prea multe în copilărie așa că nu vreau să le lipsească ceva copiilor mei

  Mulți părinți simt că au dat greș pentru că nu le-au putut cumpăra copiilor toate cadourile de pe listă sau că nu au mers în vacanța de 4 stele așa cum „toți ceilalți" au făcut-o. Însă cel mai prețios dar pe care i-l poți face unui copil este să-l înveți că nu poate primi mereu ce vrea cînd vrea. Potrivit cercetărilor de specialitate lecția răbdării, de amînare a primirii recompensei este o abilitate folositoare în viață. Cu alte cuvinte așteptarea și NU primirea este Sfîntul Graal. Există vreo posibilitate de a dezvolta în copii abilitatea de amînare/economisire? Răspunsul este da. Soluția este oferită de cercetătorii de la Universitatea Rochester și este una simplă: copiii care cresc într-un mediu în care adulții își țin cuvîntul își dezvoltă această abilitate pentru că au încredere că vor primi ceea ce li s-a promis.

•  Avem datorii mari însă, din fericire, copiii noștrii nu știu asta

  Chiar dacă tu faci tot posibilul ca micuții tăi să fie ținuți departe de chestiunile financiare ale familiei sunt șanse destul de mari ca ei să știe mai mult decît îți închipui. Cînd o familie este înglodată în datorii și trăiește la limită sunt certuri, secrete ascunse și multă rușine. Deși există și adulți grijulii cu banii lor, tocmai pentru că au văzut la părinții lor ce se întîmplă dacă nu-ți gestionezi cu atenție finanțele, de obicei aceștia continuă să facă exact același lucru. Iar studiile confirmă. Potrivit unei cercetări publicate în Journal of Family and Economic Issues, studenții ai căror parinți s-au certat în legatură cu banii aveau cîte 2-3 credite bancare.

•  Munca grea este singura modalitate de a le oferi copiilor mei ce-și doresc

   În ziua de astăzi trebuie să muncești din greu pentru a susține financiar o familie, așa că sunt destul de mulți paărinți care au două job-uri pentru ca odraslelor lor să nu le lipsească nimic. Însă un studiu surprinzător susține că aceia care iau masa împreună de 4 ori pe săptămînă au șanse mai mari să aibă o situație financiară sigură.

 Cum îți dai seama ce stil de învățare are copilul tău?

 Identificarea și întelegerea stilurilor de învățare este esențială pentru creșterea performanțelor școlare ale copilului și pentru modul în care îți dezvoltă inteligența. Pentru ca cel mic să se descurce cît mai bine la școală, este recomandat să determini stilul de învățare care i se potrivește și să-l ajuși să dobîndească mai ușor cunostințe noi prin metode și instrumente adecvate! Învățarea este un proces esențial la grădiniță sau școală. Unii copii învață mai ușor și se descurcă mai bine la lecții și teme, pe cînd alții manifestă dificultăți în a reține și reda corect informațiile predate la școală. Motivul pentru care cei mai mulți copii nu se descurcă la școală este că nu sunt stimulați corespunzător să învețe!

Stiluri principale de învățare la copii

Înainte de a încerca să identifici care este stilul de învățare al copilului tău, este important să știi care sunt principalele tipuri pe care ni le propun specialiștii:

• Stilul de invatare auditiv;
• Stilul de invatare vizual;
• Stilul de invatare tactilo-kinestezic

                                                                 Stilul de învățare vizual

 Stilul de învățare vizual este specific copilului cu memorie fotografică, care retțne informații după ce le vede în prealabil:

• se bazează pe simțul vizual pentru a explora și descoperi mediul înconjurător;

• ii place să citească în liniste (orice zgomot, cît de mic, îi distrage atenția de la citit);

• este foarte atent la detalii, în special vizuale;

• are un spirit de observație puternic dezvoltat;

• este pasionat de forme, culori, ilustrații, hărți, adică de orice suport vizual care mijlocește cunoașterea;

• urmărește cu atenție buzele interlocutorului, în timpul unei conversații;

• este pasionat de arte vizuale: pictură, desen, fotografie, film etc.

                             

                                                    Stilul de învățare auditiv

• are simțul auzului foarte bine dezvoltat;

• este un bun orator și îi place să vorbească mult - îi place să explice, să emită opinii sau păreri etc.;

• absoarbe și reține ușor informațiile pe care le aude în jur;

• reține ușor melodiile pe care le aude frecvent și le redă cu acuratețe;

• învață ușor cu muzica pe fundal;

• reține mai ușor poeziile și lecțiile dacă le citește cu voce tare.

Stilul de învățare tactilo-kinestezic

Specialiștii consideră că stilul tactilo-kinestezic este propriu oricărui copil. Reprezintă primul instrument de învățare prin care reține informații încă de la vîrsta de bebeluș. Cu toate acestea, se dezvoltă mai mult la unii copii decît la alții, devenind astfel un stil de învățare dominant:

• simte nevoia să exploreze lucrurile din jur prin atingere, palpare;

• îi place să se implice în activități care necesită îndemînare sau perspicacitate;

• îi place să-și folosească mîinile pentru a manipula obiecte, a se juca cu ele sau a le descoperi rostul;

• asociază informații cu obiecte din jur pentru a le reține mai ușor;

• preferă să se implice în activități fizice și practice, precum experimente știintifice sau drumeții, pentru a învăța informații prețioase despre lucrurile din jur;

• sunt activi și au pasiuni în domeniul sportului sau artelor practice;

• gesticulează mult atunci cînd vorbește sau explică.

Metode adecvate pentru stimularea învățării la copii

După ce ai identificat categoria sau stilul de învățare care i se potrivește copilului tău, este important să iei în considerare și metodele, instrumentele sau activitățile specifice care-l vor ajuta să proceseze mai ușor informațiile și să exceleze pe plan școlar. Fiecare stil de învățare are propriile instrumente prin care dezvoltă abilitățile copilului și îl ajută să înteleagă și rețină mai ușor cunoștințele noi:

                               Instrumente de învățare pentru copilul auditiv

• audiobook-urile (copilul va reține mai ușor poeziile, lecțiile sau alte informații dacă sunt înregistrate pe un reportofon sau telefon și redate constant; de asemenea, va reține ideile principale ale unei povești dacă le aude pe un audiobook, decît dacă le citește în cărți);

• punerea în scenă a unor piese de teatru și poezii (transformați lecția de chimie, fizică și matematică într-o piesă de teatru sau poezie, pe care o repetați împreună, cu voce tare);

• jucăriile cu sonerii, care redau auditiv informații educative.

                                      Instrumente de învățare pentru copilul vizual

• jocurile de memorie (bazate pe ajutorul oferit de suporturi vizuale, precum cartonașe sau imagini);

• documentarele video, desenele animate sau filmele educative (vizionarea lecțiilor pentru școală sau explicarea lor prin intermediul documentarelor sau imaginilor ajută copilul să rețină mai ușor ideile principale);

• cărțile ilustrate, în care predomină imaginile (enciclopedii, atlase etc.);

• jocurile video educative;

• desenatul sau pictatul, dar și încurajarea altor tipuri de arte vizuale printre activitățile lui curente.

                                 Instrumente de învățare pentru copilul tactilo-kinestezic

• jocuri de îndemînare (lego, puzzle, seturi de construcție, plastilina, seturi de unelte de mesteșugit etc.);

• încurajează-l să facă sport (implică-l de mic în tot soiul de activități sportive);

• drumeții, călătorii, experimente știintifice etc. - din care poate extrage informații teoretice într-un mod practic și accesibil nivelului lui de înțelegere;

• implică-l în activități casnice - curățenie, gătit etc.

    Cei mai multi copii nu se înscriu în tiparul unui singur stil de învățare.De obicei, acestea se amestecă intre ele, luînd naștere stilurile de învățare mixte: auditiv și vizual, kinestezic și auditiv, vizual și kinestezic etc. Chiar dacă cel mic manifestă caracteristici ale mai multor tipuri de învățare, întotdeauna există un stil dominant.

   Așadar, în cazul în care copilul dă semne ale cel puțin două stiluri de învățare, este indicat să iei în calcul instrumente și metode educative specifice ambelor stiluri, dar cu accent pe cel dominant.

Cuvinte ce nu trebuie să lipsească din vocabularul părintelui

Pași pentru a construi o familie fericită

„Toate familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.”, spunea Lev Tolstoi la începutul romanului Anna Karenina. Psihologii au vrut să afle dacă avea dreptate, așa că au studiat obiceiurile familiilor și au măsurat nivelul lor de fericire, pentru a descoperi ce fac oamenii care au o familie fericită.

• Fiecare membru se bucură unul de celălalt. La fel ca într-un puzzle, în care e nevoie de toate piesele pentru a forma o imagine, așa se întîmplă și la nivelul familiei. Pentru a funcționa și a fi multumiți cu toții, fiecare membru trebuie să se poată bucura de celălalt.

• Povești construite împreună. Fii pregătit mereu să construiești povești împreună cu copilul și partenerul tău de viață, zi de zi, povești bazate pe relatarea activităților din ziua respectivă, despre problemele întîmpinate și soluțiile pe care le-ați găsit, precum și să reconstitui întîmplări fericite din trecut, care îi va implica pe toți.

• Căsniciile ca model de iubire. Căsnicia e nevoie să fie pe primul loc fiindcă în acest mod se creează un mediu protectiv și iubitor pentru copii, iar aceștia au un exemplu viu de iubire, înțelegere și comunicare.

• Pune în practică îndemnul „Împarte pîinea cu cel de lîngă tine”, adică iau masa în familie des. “Cina în familie este sacră. E momentul în care cu toții se conectează”, susține psihologul Rabbi Shmuley Boteach, consilier familial.

• Se distrează împreună, adică au parte de momente amuzante împreună, ca familie. Activitățile de grup sunt o soluție excelentă pentru a obține astfel de momente. Tot ce vă trebuie, ca părinți, este deschiderea de a intra în lumea copiilor și toleranța de a le permite celor mici să seteze regulile jocurilor, cu o minimă intervenție a voastră, ca adulți.

• Fac față bine stresului. Ellen Galinsky de la Families and Work Institute a întrebat copiii din peste 1000 de familii ce și-ar dori în legătură cu părinții lor, iar majoritatea au raspuns: ”Să fie mai puțin stresați și obosiți.”. Familiile fericite sunt pregătite pentru schimbări, se adaptează ușor și fac față bine stresului.

• Tradițiile din sînul familiei oferă tuturor membrilor un sentiment de apartenenă și de identitate. Chiar dacă pentru adulți acestea nu sunt atît de importante, copiii țin cu dinții de obișnuințele cu care au crescut: prînzul de duminică, împodobirea bradului etc.. Totuși, nu uitați că mereu este loc de o nouă tradiție pe care să o conturați la nivelul familiei voastre.

• Fiecare membru al familiei depune efort pentru fericirea celorlalți. Fericirea în familie nu se întîmplă pur și simplu, este nevoie să îți propui acest lucru și să identifici obstacolele. Cel care dă tonul este părintele, așa că încearcă să lași problemele și stresul legate de muncă la ușă, să îți întîmpini copilul cu un zîmbet și să te bucuri de prezent atunci cînd sunteți împreună.

• Membrii familiilor fericite cunosc istoria familiei. Anecdotele, detaliile despre rudele cele mai speciale, experiențele de viață ale rudelor mai vîrstnice, toate acestea îi apropie pe membrii familiei și îi ajută să își aprecieze mai mult familia.

   Autorul cărții „Secretele unei familii fericite”, Bruce Feiler, susține că bunicii au un rol deosebit de important în starea de bine a unei familii. De ce? Bunicii îi învață pe copii abilitățile sociale de care au nevoie pentru a coopera, a manifesta compasiune și a învăța ce înseamnă respectul față de sine și față de ceilalți. Atunci cînd bunicii sunt implicați în viața copiilor, aceștia sunt mult mai sociabili, au rezultate școlare mai bune și manifestă mai multă preocupare pentru cei din jur.

    Pe de altă parte, în familiile nefericite, sarcinile casnice sunt împărțite inegal, părinții aduc acasă emoții negative și stres, iar atunci cînd sunt împreună, membrii familiei sunt absenți emoțional și nu reușesc să se apropie în mod autentic.

Studiile susțin că orice familie poate învăța să fie fericită, indiferent de contextul sau factorii care pot influența conturarea acesteia.

Ce spun desenele copilului tău despre 

el?

    Desenatul este un mijloc de comunicare prin care copilul își exprimă emoții și stări pe care la vîrste mici nu le poate formula în cuvinte. Fiecare desen scrijelit pe foaie oferă informații prețioase despre personalitatea celui mic. Descoperă ce spun desenele copilului despre el, în functțe de formele și culorile pe care le preferă în creațiile sale artistice!

   Desenele reprezintă adesea o radiografie destul de precisă a stărilor emoționale prin care trece copilul, a modului în care percepe relațiile de familie sau alte aspecte din viață și jurul lui. Desenatul este considerat unul dintre cele mai importante limbaje la copii, în primii ani de viață.

 Deși mulți părinți tind să creadă că desenele urîte și neinteligibile reprezintă semne ale unei afecțiuni sau disfuncții, acestea nu sunt criteriile pe baza cărora specialiștii extrag trăsăturile de personalitate ale celui mic.

 În general, copilul mic desenează forme greu de deslușit și pictează haotic în perioada în care încearcă să deprindă tainele scrisului. Însă preferința micuțului pentru anumite culori sau semne grafice a ajutat psihologii să descifreze cîteva dintre trăsăturile de personalitate și temperament ale acestuia.

Ce spun formele și semnele grafice pe care le desenează copilul despre el?

   Încă din prima clipă în care copilul învață să folosească pixul și să deseneze, primele lui capodopere vor consta în măzgălituri, linii sau puncte fără nicio noimă sau formă. Iată ce trăiri, emoții sau probleme se ascund în spatele semnelor grafice pe care le repetă constant în desenele lui:

·      Linii ascendente - optimism, veselie, ambiție, fericire, stăpînire de sine;

·      Linii descendente – tristețe, melancolie, apatie - copil interiorizat;

·      Liniile subțiri, abia sesizabile cu ochiul liber - timiditate, lipsă de încredere în sine, nesiguranță;

·     Liniile  îngroșate și apăsate pe hîrtie – tendințe spre agresivitate și violență, mai ales dacă găurește frecvent hîrtia cînd desenează;

·      Liniile normale, nici prea groase, nici prea subțiri - copil echilibrat, stăpîn pe sine, cu un puternic control al impulsurilor;

·      Liniile întrerupte, haotice – agitație, furie, nervozitate, hiperactivitate;

·      Punctulețe – atenție la detalii, meticulozitate, răbdare;

·      Liniile tăiate, ștersături frecvente, tăieturi - temeri sau frici, încredere de sine scăzută;

·      Desenele haotice, murdare, neîngrijite – dificultăți de scriere, nesiguranță.

Ce spun culorile predominante în desenele copilului despre el?

  Și culorile pe care le preferă pentru a-și picta desenele pot ascunde informații prețioase despre personalitatea și temperamentul lui, care te ajută să-l cunoști mai bine. Cu cît îți cunoști mai bine copilul, cu atît vei reuși să îl educi și disciplinezi mai ușor, dar și să-ți consolidezi relația afectivă cu el:

·      Albastru - receptivitate, sensibilitate;

·      Verde – ambiție, concentrare, independență, caracter flexibil;

·      Roșu – tendințe agresive, violente, temperament coleric;

·      Galben, portocaliu - optimism, sociabilitate, perseverență;

·      Negru - depresie, tristețe, apatie;

·      Maro - griji, temeri, nesiguranță, pe fondul unei traume emoționale recente;

·      Mov sau violet - fire deschisă, sociabilă, comunicativă;

·      Absența culorilor – absența reactivității emoționale.

    Este important să conștientizezi faptul că cel mic nu poate fi diagnosticat cu o disfuncție sau afecțiune doar pe baza desenelor și a preferințelor cromatice. Nu trebuie să te gîndești că are probleme doar dacă prichindelul tău preferă să coloreze doar cu negru ori roșu sau dacă desenele lui sunt un dezastru.

  Însă dacă te îngrijorează un tipar în semnele grafice și culorile care predomină în picturile lui și observi și alte semne sau simptome comportamentale ale unei posibile afecțiuni, este indicat să ceri sfatul unui specialist, pentru investigații complexe.  

  

Miturile din educația copilului și frica părinților de a nu da greș

Copiii sunt toți foarte diferiți, creșterea și evoluția lor nu este niciodată comparabilă, iar metodele aplicate în educație pot varia chiar și de la un copil la altul, în aceeași familie, fără să mai vorbim de familii diferite... Tradițiile n-au fost pentru mine niciodată o regulă, la fel ca și miturile, pe care le-am renegat de fiecare dată.

Dacă nu îl înveți pe copil să se împartă, acesta va crește un egoist! – Fals

Teoria spune că orice copil este personalitate și el singur trebuie să decidă ce face cu proprietatea lui, dacă dorește și decide să se împartă – bine; dacă nu – nu! E greșit ca maturii să îi insufle și bage în cap că nu e bine să nu se împartă. Atunci când în zona de comfort a copilui intră un străin, care atentează la proprietatea lui, copilul tinde să se autoapere, iar părintele trebuie să-i ințeleagă nevoia. Părintele trebuie să-i fie aliat copilului, arătând că are încredere în decizia lui, ci nu să îi adâncească frustrarea, fiind de partea străinului și aducând argumente că e rău și că nu se împarte.

Fiecare cu proprietatea lui – Adevărat!

Copiii au un simț al proprietății foarte dezvoltat și dacă un lucru el al nimănui acesta tinde să și-l atribuie. Din această cauză, lucrurile pe care nu dorim ca odraslele noastră să pună mână (computerul, documentele, portmoneul) trebuie stabilite foarte clar. E nevoie să-i spuneți, chiar și în mod repetat, că sunt ale lui tata, ale mamei și cu ele nu se joacă, așa cum și noi, părinții, nu umblăm la lucrurile lui.

Regulile sau limitele trebuie stabilite foarte clar și respectate de toți membrii familiei. Copilul are nevoie de limite – Adevărat!

O să vă întrebați cum să explicăm bonei, bunicilor sau altor persoane care interacționează cu copilul că el nu are voie să facă ceva, să mănânce altceva sau alte detalii de acest gen. Le vom comunica toate regulile noastre înainte să-i lăsăm singuri cu copilul, de exemplu: mâncatul bomboanelor sau spălatul pe dinți, privitul la tv și altele. De multe ori, ceea ce acasă nu se poate, la bunici sau rude e voie cu vârf și îndesat. Dacă cele 100 de atenționări pe care le-ați făcut bunicilor nu au funcționat, recomandarea este să îi lăsați pe bunici în pace, pentru că nu îi mai schimbați, iar faptul că copilul se abate de la regulă o data din 10 ori asta nu îi va strica obiceiul constant.

Condiția este ca în restul cazurilor, regula să fie respectată cu strictețe. Dacă nu se mănâncă bomboane, dar bunica i-a dat o dată o bomboană, nu faceți greșeala să-i mai dați și voi una. O dată înrădăcinată, regula nu trebuie schimbată prea des în mintea copilului. În plus, părintele are un efect mult mai mare decât bunicul, fiind și mai mult timp cu copilul său și având o relație mai apropiată decât cu el, respectiv impactul pe care părintele îl are e mult mai mare și limitele setate de părinți vor funcționa.

Dacă-l voi refuza, voi fi un părinte rău – Fals!

Dorițele copilului nu trebuie îndemplinite întotdeauna. Dorințele nu, dar nevoile da. Dacă un copil plânge că vrea o mașină nouă în fiecare zi trebuie să ne întebăm care de fapt este nevoia lui – poate de a se juca cu tata, de exemplu, cu acea mașinuță și atunci nu trebuie să îi cumperi mașină nouă ci să îi satisfaci nevoia de a petrece timp cu tata.

De fiecare dată trebuie să privim în spatele a ceea ce face copilul nostru. Faptul că lui îi place permanent să arunce anumite obiecte poate să însemne, de fapt, că el vrea să le vadă cum zboară, el analizează cum cad, ce sunet produc, cât de departe zboară, ș.a.m.d. Creați-i în acest sens un coș special, în care are voie să arunce toate jucariile sau găsiți-i jucăria potrivită, care să-i poată, măcar parțial, satisface nevoile și așteptările lui la nivel de efecte create.

Copilul înțelege totul, la fel ca un om matur – Adevărat!

Copii înțeleg foarte multe, până și limbajul non verbal, intonația, vă simt dispoziția sau starea de spirit. E încurajat să discutăm cu cei mici de la egal la egal chiar de la vârste foarte fragede. Nu-i vom spune pur și simplu că nu se poate sau nu îți iau aia și gata, dar îi explicăm de fiecare dată motivele din spate, căci copilul le va înțelege.

Dacă un copil nu ascultă, înseamnă că e alintat – Fals!

Copilul nu trebuie să fie un robot care îndeplinește „poruncile” părinților. Dacă vrei să-l înveți să te ajute la ceva, trebuie să-i trezești interesul pentru acest proces, să-l faceți distractiv, împreună, iar atunci când îl vei ruga a doua oară, el să te ajute sau să o facă cu plăcere. Un copil poate nici să nu te audă, fiind foarte ocupat cu ceea ce face. Astfel că, atunci când ai să-i somunici ceva foarte important, privește-l în ochi, el va simți încrederea pe care i-o acorzi și greutatea cuvintelor pe care i le spui.

Adevărul este că unele lucruri în creșterea copilului parcă le-am ști și face intuitiv, însă lectura, schimbul de bune practici, de experiențe, etc sunt inevitabile. Mult succes în creșterea și educarea odraslelor voastre!

7 jocuri și activități să crești un copil deștept

Să crești un copil deștept sau inteligent nu este atît de greu pe cît ai putea crede. Chiar daca unii părinți au impresia că trebuie să investească bani și eforturi pentru a stimula inteligența celui mic, în realitate, jocurile simple și cîteva activități cotidiene contribuie din plin la îmbunătățirea abilităților intelectuale. Iată cîteva idei de jocuri și activități pe care trebuie să le încurajezi în programul zilnic al copilului tău!

Jocurile de societate

Jocurile de societate sunt unele dintre cele mai utile activități în care se poate implica copilul pentru a-și antrena gîndirea. Au rolul de a stimula copilul să gîndească și să găsească strategii și soluții la diverse probleme sau situații-cheie de care se lovește în timpul jocului.

          Jocurile educative

Orice tip de joacă contribuie la dezvoltarea inteligenței și istețimii copilului. Fie că îi stimulează imaginația, creativitatea sau perspicacitatea, jocurile educative au rolul nu doar de a-l învăța lucruri noi, bune maniere și de a-i îmbogăți cultura generală. Ele îl pun să gîndească și să își folosească creierul pentru a pune cap la cap strategii pentru a le finaliza cu succes. Printre cele mai utile jocuri pentru dezvoltarea inteligenței sunt puzzle-urile, șahul, sudoku, jocurile de cuvinte, de memorie etc. Fiecare dintre ele antrenează mintea și provoacă copilul să-și folosească cît mai multe abilități intelectuale pentru a duce la bun sfîrșit jocul.

Desenul și coloratul

Stimulează copilul încă de mic să deseneze, să scrie și să coloreze. Sunt activități care îi vor face plăcere și care îl ajută să își îmbunătățească abilitățile intelectuale. Stimulează imaginația și creativitatea copilului, două dintre procesele esențiale în gîndire, și ajută copilul să devină mai inteligent.

Lectura zilnică

Cititul este una dintre activitățile care stimulează cel mai mult latura cognitivă a copiilor și rulează toate "motorașele" creierului. Dacă vrei să crești un copil inteligent, asigură-te că îi cultivi de mic pasiunea pentru cărți și povești. Creați o tradiție din a spune povești în fiecare zi și din a citi cărți. Fii un exemplu pozitiv pentru el și arată-i cît de minunată poate fi lumea cărților. Este important să transformi cititul într-o activitate interesantă și atractivă pentru el. Odată ce îi cultivi sămînța cititului, cu greu se va mai desprinde de ea.

Sportul zilnic

Specialiștii au demonstrat că sportul sau mișcarea fizică zilnică joacă un rol important în stimularea inteligenței la copii. Educația fizică ajută copilul să crească mare, puternic și sănătos, ceea ce are un impact puternic și asupra dezvoltării lui psihologice. Mișcarea contribuie la oxigenarea creierului și la îmbunătățirea activității intelectuale.

Jocurile video

Nu toate jocurile video sunt dăunătoare dezvoltării copilului. Există o multitudine de jocuri și aplicații de iPhone sau tabletă care au un rol esențial în stimularea creierului și a activității intelectuale a copilului. Sedentarismul și dependența de calculator sunt două riscuri care îngrijorează părinții cînd vine vorba de utilizarea calculatorului. Cu un program bine stabilit de ore de joacă la calculator, copilul tău poate avea numai de beneficiat în dezvoltarea lui intelectuală. Alege pentru el jocuri de strategie, memorie și educative, care-i antrenează gîndirea și îi stimulează activitățile intelectuale.

Pasiunile și hobby-urile

Urmărește care sunt pasiunile sau talentele copilului tău și fă tot posibilul să i le dezvolți între activitățile lui cotidiene. Cultivarea pasiunilor - sportul, pictura, muzica, teatrul, cititul etc. - reprezintă o "hrană" importantă pentru creierul lui și pentru dezvoltarea intelectuală. Dacă vrei să ai un copil deștept, lasă-l să aprofundeze lucrurile care îi fac plăcere, activitățile la care este talentat și să-și cultive noi talente. 

Ce poate spune testul culorilor Luscher despre copilul tău?

 Testul Luscher evidențiază faptul că există o legătură importantă între culoarea preferată a unui copil și personalitatea acestuia. Psihoterapeutul consideră culorile un soi de limbaj care dezvăluie caracteristici psihologice importante despre o persoană.

 Persoanele care aleg combinații de culori asemănătoare au caracteristici emoționale similare. În timpul testului, copilului îi sunt oferite 8 cartonașe colorate, care trebuie aranjate în ordinea preferințelor lui. Culorile sunt împărțite în două categorii:

o          culori fundamentale (de bază, principale) - albastru, galben, roșu, verde;

o          culori secundare - violet (mod), maro, gri și negru.

În urma testului, psihologul identifică o culoare predominantă în alegerile copilului, prin care este interpretată personalitatea lui:

Albastru

Albastrul, care în testul culorilor reprezintă "adîncimea sentimentelor", este concentric (orientat către sine), pasiv, sensibil și unificator. Printre principalele trăsături afective ale copilului pasionat de albastru, se numără:

o          liniștea (calmul);

o          mulțumirea;

o          tandrețea;

o          afecțiunea.

Verde

Verdele, caracterizat în testul culorilor prin "elasticitatea voinței", este defensiv, posesiv, autonom și reținut. Copilul care manifestă preferința spre această culoare este:

o          încăpățînat;

o          perseverent (ambițios) - exprimă dorința de afirmare;

o          manifestă dorința de a fi mereu apreciat și de a se simți valoros.

Roșu

Roșul exprimă forța voinței și este alegerea copilului excentric, impunător, activ și autonom. Printre principalele semnificații psihologice ale acestei culori, se numără:

o          dorința;

o          sexualitatea;

o          excitabilitatea;

o          nevoia de dominare.

Galben

Galbenul, caracterizat prin spontaneitate, exprimă bucurie, veselie, luminozitate și este preferat de copilul:

o          entuziast, optimist;

o          dornic de nou, de schimbări etc.

Violet

Violetul, asociat cu "identificarea", este specific copilului visător, dar și:

o          șarmant, fermecător;

o          liniștit, calm.

Maro

Culoarea maro este considerată o exprimare a funcțiilor fiziologice ale organismului. Prin alegerea acestei culori, copilul exprimă nevoia de a fi mereu în siguranța i protejat, dar și sănătos.  

Gri

Griul este o exprimare a neimplicării. Copilul pasionat de gri este:

o          indiferent;

o          precaut;

o          lipsit de participare afectivă în cazul unor acțiuni (participarea lui este doar mecanică).

Negru

Negrul este o non-culoare care sugerează negativismul și morbiditatea. Este ales ca nuanța preferată de către copilul:

o          pesimist;

o          cu atitudine opoziționistă, de protest.

FII UN PĂRINTE MODEL

                           Competiția între copii

       Cînd devine o problemă competiția între copii?

o      cînd relațiile de prietenie se deteriorează din cauza competiției.

o      cînd apar conflicte verbale sau fizice între copii din cauza competiției.

o      cînd copilul evită grupul de prieteni pentru că nu vrea sa fie implicat în relațiile de competiție exagerată dintre aceștia.

o      atunci cînd copiii încalcă regulile prieteniei pentru a cîștiga competiția (dezvăluie un secret, încalcă o promisiune etc.).

În ce situații apare?

o      cînd părinții compară copilul cu prietenii acestuia, iar comparația este în defavoarea copilului.

o      cînd doi sau mai mulți copii doresc să devină liderul grupului.

o      cînd copiii nu reușesc să se pună de acord cu privire la activitatea pe care să o desfășoare, locul în care să meargă etc.

o      cînd unul dintre copii decide să transforme conflictul cu alt copil în competiție (dacă se ceartă cu un prieten, încearcă să demonstreze că este mai bun decît acesta în diverse privințe).

o      cînd copilul este mereu în competiție cu cei din jurul sau și dorește să cîștige mereu în aceste „competiții”, dorind să facă totul perfect, fără greșeli.

Ce soluții există?

o      Evită sa faci comparații între copii și să îl forțezi pe cel mic să fie la fel ca unul dintre prietenii săi care îți este cel mai simpatic.

o      Învață-ți copilul să răspundă empatic în situații sociale pentru a nu fi cel care produce conflictele în interiorul grupului.

o      Ajută-ți copilul să înțeleagă care sunt caracteristicile competiției sănătoase și a celei distructive.

o      Nu sancționa greșelile copilului și nu îi cere să fie perfect. Greșelile fac parte din viață și explică-i că învață din greșeli.

o      Ajută-l să fie relaxat în privința eventualelor "eșecuri", explicîndu-i că nu întotdeauna poți cîștiga, important este să treci prin diferite experiențe care te formează.

       Stilurile parentale şi consecinţele lor asupra                                      dezvoltării copiilor
 PĂRINTELE INDULGENT/ PERMISIV .Stilul indulgent se caracterizează prin faptul ca părintele îi permite copilului să se manifeste cum vrea el, fără să-i impună prea multe restricţii. Filosofia de viaţă a părintelui care adoptă acest stil este: ,,Copiii vor înflori singuri la timpul potrivit”. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezintă libertatea de expresie, atât verbală, cât şi artistică. Părintele indulgent manifestă sensibilitate la drepturile altora, se consultă cu copilul atunci când ia o decizie, manifestă căldură şi interes faţă de tot ceea ce face copilul, iar cazurile în care îl pedepseşte sunt foarte rare.

Această atitudine îi permite copilului să-şi dezvolte o identitate proprie şi să aibă o personalitate distinctă, marcantă, originală. El se simte important, special, fapt ce determină creşterea nivelului stimei de sine (care reprezintă o condiţie esenţială în dezvoltarea armonioasă a personalităţii). Un stil parental indulgent mai stă la baza dezvoltării creativităţii şi a capacităţii de a lua decizii.

Pe de altă parte, copilului crescut într-o manieră indulgentă, îi va fi foarte greu să înţeleagă rolul limitelor, al regulilor şi să ţină cont de ele atunci când situaţia o va cere; de aceea, pentru foarte mulţi dintre adulţi, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil problemă.  Părinţii se pot aştepta ca foarte curând el ,,să preia controlul familiei” în sensul că nu va mai face decât ce vrea el şi nu va mai accepta sfaturi.

 PĂRINTELE AUTORITAR. Părintele care adoptă stilul autoritar se caracterizează prin faptul că îi cere copilului să respecte cu stricteţe, fără să comenteze, regulile existente. Aceste reguli au o valoare absolută, iar cea mai mică greşeală este însoţită de pedeapsă. Filosofia de viaţă a părintelui autoritar: ,,Nimic nu este mai presus de lege”. Din această cauză, părintele nu se simte obligat să ofere explicaţii suplimentare, justificarea fiind formulată prin expresii de tipul: ,,De ce? Pentru că sunt mama/tatăl tău! Nu discutăm!”  Intenţia copilului de a-şi manifesta independenţa este interpretată ca o formă de rebeliune, fapt care reprezintă o sursă importantă a conflictelor copil-părinte.

De obicei, părintele este rece şi detaşat de copil, impunând respectul muncii şi al efortului. Astfel, stilul autoritar îl învaţă pe copil să devină ordonat, disciplinat, respectuos faţă de cei de care îi este frică. De asemenea, se dezvoltă spiritul critic al copilului, îl învaţă să devină ,,perfecţionist”.

Din păcate, adoptarea acestui stil, atrage după sine numeroase dezavantaje. În primul rând, copilul crescut de părinţi autoritari, va învăţa foarte greu să fie maleabil, sensibil la dorinţele altora, el va fi neiertător cu cei care greşesc . De asemenea, acest copil va întâmpina dificultăţi în realizarea unei comunicări eficiente, ei vor fi frecvent lipsiţi de iniţiativă, de curaj şi veşnic nemulţumiţi, deoarece se tem în permanenţă că vor putea greşi. Pentru ei, ,,a greşi” este sinonim cu ,,a fi un ratat”, de aceea preocuparea lor majoră este că vor supăra părinţii,sunt întrebători la cum vor reacţion părinţii,ce atitudine vor lua.

Trăsăturile de mai sus reflectă diminuarea stimei de sine. Unele cercetări arată că un nivel scăzut al stimei de sine în copilărie are urmări negative foarte marcante pe parcursul întregii vieţi, asemeni unui coşmar care te urmăreşte în permanenţă şi de care (în cazurile fericite) scapi cu mare greutate. 

 PĂRINTELE INDIFERENT /NEGLIJENT. Părintele indiferent neglijează copilul, nu este preocupat de realizările lui şi nici nu manifestă frecvent trăiri emoţionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, în unele cazuri duse la extrem, lasă de înţeles că acesta este ,,în plus”, reprezintă o povară de care s-ar putea lipsi oricând. Filosofia de viaţă pe care o sugerează este: ,,În viaţă nu te poţi baza pe nimeni altcineva decât pe tine însuţi”.

Copilul al cărui părinte se manifestă indiferent, învaţă că părerea lui nu contează prea mult, se simte lipsit de importanţă şi uneori absolvit de orice responsabilitate. El îşi poate dezvolta o stimă de sine redusă (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat şi urmărit în permanenţă de un complex de inferioritate. Lipsa afecţiunii, chiar dacă pe de o parte îl face mai rezistent la greutăţile vieţii, copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil la sentimentele şi la dorinţele celorlalţi, mai apatic, mai pragmatic. Unii se grăbesc să-l eticheteze ca fiind un copil ,,fără suflet”, ,,de gheaţă”, fără să bănuiască faptul că prejudiciul afectiv pe care îl resimte îl determină să se ghideze pe principiul ,,Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab”.  

 PĂRINTELE PROTECTOR /SUPRAPROTECTOR  Părintele protector este aparent un părinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului şi se dedică cu toată fiinţa meseriei de părinte. Prioritatea lui este să-i ofere acestuia securitate, deoarece conştientizează că un copil este o fiinţă foarte fragilă, care are nevoie în permanenţă de sprijin şi de protecţie, educaţia pe care o acordă copilului se clădeşte în jurul ideii că ,,Nu tot ce zboară se manâncă” şi are grijă să îşi înveţe copilul în primul rând să fie precaut şi rezervat faţă de tot ceea ce vine din afara familiei.

Acest stil parental mai atrage după sine numeroase alte dezavantaje. Atunci când sunt mici, copiii care au părinţi exagerat de protectori, pot manifesta tulburări ale somnului şi ale regimului alimentar, precum şi stări de frică nejustificate.  O dată cu trecerea timpului, copilul se simte din ce în ce mai sufocat şi are tendinţa de a se îndepărta de părinte, el găseşte că este dificil să comunice direct cu părintele despre problemele personale, de teamă că acesta nu îl va înţelege şi se va îngrijora (,,Mai bine nu-i spun mamei, că mama se îngrijorează”). Astfel, copilul va învăţa să ascundă informaţii, va avea o viaţă secretă, personală, nebănuită de părinte. De asemenea, atunci când va fi pus în situaţia de a-şi exprima frustrarea sau mânia, preferă să se exprime indirect, prin acte de răzbunare sau de sabotaj.

 PĂRINTELE DEMOCRATIC. Părintele care se comportă democratic are în vedere întotdeauna ca drepturile copilului să fie întotdeauna respectate, fără a omite stabilirea unor reguli care să fie respectate consecvent şi urmate de toţi membrii familiei (cu excepţia situaţiilor în care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implică o anumită flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importantă (aşa cum este pentru părintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Se ghidează după principiul ,,Toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu” şi este împotriva ideii ,,Unii sunt mai egali decât alţii”.

 Prin urmare, părintele care îmbrăţişează acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil şi deschis spre nou pentru a accepta tot ceea ce ar putea ameliora viaţa copilului şi a familiei, însă este în acelaşi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasă, a-l învăţa pe copil să accepte reguli şi să îndeplinească eficient sarcinile care i se dau.

  Pe de altă parte, părintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie pentru a-l sprijini atunci cţnd situaţia o cere, însă este suficient de înţelegător şi încrezător în capacităţile copilului de a lua unele decizii personale. El încurajează copilul să fie independent, respectându-i opiniile, interesele şi personalitatea. Manifestă căldură faţă de copil, îl apreciază, îl consideră un membru responsabil al familiei.

Ca urmare a acestei atitudini parentale, copilul îşi va dezvolta un echilibru emoţional care va sta la baza dezvoltării armonioase a personalităţii, îşi va dezvolta deprinderi de comunicare eficientă, va manifesta creativitate, capacitate decizională, autonomie personală. Ca urmare a încurajărilor făcute şi a încrederii care i se acordă, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine, care îi va permite să obţină eficienţă şi productivitate în acţiunile întreprinse.

Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic îl va învăţa pe copil să îi respecte pe alţii, să ia în considerare opinia celorlalţi, să accepte observaţii, având totodată curajul să îşi exprime punctul de vedere. Pe măsură ce va creşte, independenţa care i s-a acordat îl va ajuta să-şi identifice propriile atitudini şi să aleagă meseria care i se potriveşte cel mai bine, să îşi îndeplinească propriile vise, nu pe cele ale părinţilor.

Cu toate că în aparenţă stilul democratic are numai avantaje, totuşi e bine să menţionăm faptul că un copil crescut în acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care îl poate întâlni la şcoală, în grupurile de prieteni, armată etc). El ar putea fi considerat ,,bleg” pentru că nu va executa foarte promt sarcinile solicitate, sau, dimpotrivă, ,,impertinent” pentru că ,,discută ordinele”.

 PĂRINTELE AUTORIZAT . Este specific părinţilor calzi, afectuoşi,care comunică bine cu copilul lor. Ei beneficiază de autoritate în faţa copilului, menţin controlul asupra conduitei acestuia şi aşteaptă din partea lui o conduită matură,adecvată vârstei.Părinţii autorizaţi respectă autonomia şi independenţa copilului,tinând cont de părerile lui şi cocomitent îşi menţin cu fermitate deciziile şi poziţia.Spre deosebire de autoritar,care încearcă să obţină ascultarea copiilor în detrimentul independenţei lor , părinţii autorizaţi acordă copiilor o anumită libertate şi stimulează treptat independenţa.Acest stil  combină controlul sistematic cu sprijin parental.Părinţii formulează reguli şi controlează respectarea lor, dar nu le impun.Sunt deschişi la schimburi verbale cu copiii, explicându-le raţiunile pentru care trebuie să respecte regulile şi situaţiile în care se aplică, stimulândtotodată autonomoia lor de gândire. În realitate nu există un stil parental pur. Fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale; mai mult decât atât, în timp ce unii părinţi consideră anumite valori ca fiind calităţi (independenţa, exprimare liberă), alţii le consideră defecte (răzvrătire, comentarea ordinelor). De aceea depinde numai de noi să încercăm să ne autocunoaştem, să ne stapânim şi să încercăm să ne creştem copilul pentru viaţă şi nu pentru noi aşa cum ni se pare mai comod. Şi nu în ultimul rând, poate ca înca o data regula de aur calea de mijloc - poate fi răspunsul la multe întrebari-compromisul. Atunci când ne confruntam (din pacate inevitabil) cu unele neplăceri cauzate de comportamentul copiilor noştrii, măcar să ştim că de cele mai multe ori cauza suntem noi.   

                                       

În atenția părinților

Copiii voştri nu sunt proprietatea voastră!

Ei sunt fiii şi fiicele

Dorului vieţii, după sine însăşi.

Ei vin prin voi, dar nu de la voi.

Voi le puteţi da dragostea voastră,

Dar nu gîndurile voastre,

Pentru că au propriile lor gînduri.

Voi puteţi da trupurilor lor un cămin,

Dar nu sufletele lor.

Căci sufletele lor locuiesc în casa de

Mîine,

Pe care voi nu o puteţi vizita, nici

Cel puţin în visele voastre.

Dacă vreţi vă puteţi strădui

Să deveniţi ca ei.

Dar Nu aveţi voie

Să vreţi să-i determinaţi să devină

Ca voi

    Căci viaţa Nu merge înapoi

Şi nu întîrzie

Ca ziua de ieri.

Temperamentul

În limbaj popular = firea omului

 Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetică a personalității care se exprimă cel mai pregnant în conduită.

  Dinamică = iute, lent, mobil, rigid

 Energetic = rezistent, exploziv, slab, liniștit 

 Când vorbim de temperament – ne referim în special la trăsăturile dobândite preponderent ereditar = fenomene caracteristice firii unui individ, reactivitatea la stimuli emoționali, forța şi rapiditatea răspunsurilor, dispoziția afectivă, persistenţa.

 AFECTIVITATEA este un parametru important al temperamentului şi vizează tonusul afectiv, stabilitatea şi profunzimea trăirilor.

Se presupune că temperamentul nu se schimba prea mult de-a lungul vieții, dar se vorbește de o evoluție temperamentală prin influenţele pe care personalitatea le suferă în ansamblul ei (dezvoltarea unor aptitudini, dobândirea de deprinderi, formarea de trăsături de caracter).

Avantajele cunoaşterii temperamentului

1.            Poate fi benefică pentru folosirea la maximum a trăsăturilor naturale bune şi reducerea la minimum a trăsăturilor rele.

2.            Atât profesorii, cât şi părinţiil, copii care doresc să-şi formeze un caracter bun, este necesar să ştie ce tip de temperament are.

3.            Trăsăturile bune se pot cunoaşte după stările lăuntrice pe care le cauzează, după manifestările exterioare în relaţie cu alţii, în relaţie cu munca.

4.            Se poate cunoaşte ce slăbiciuni sau trăsături rele are, care trebuie stăpânite şi reduse la tăcere, adică să se lucreze la corectarea temperamentului.

Colericul este energic, neliniștit, uneori impulsiv şi îşi risipește energia. El este inegal în manifestări. Stările afective se succed cu rapiditate. Are tendinţa de dominare în grup şi se dăruiește cu pasiune unei idei sau cauze.

Sangvinicul este vioi, vesel, optimist şi se adaptează cu ușurința la orice situații. Fire activă, schimbă activitățile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trăirile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale şi instabile. Trece cu ușurință peste eșecuri sau decepții sentimentale şi stabileşte uşor contacte cu alte persoane.

Flegmaticul este liniștit, calm, cugetat în tot ceea ce face, pare a dispune de o răbdare fără margini. Are o putere de muncă deosebită şi este foarte tenace, meticulos în tot ceea ce face. Fire închisă, puțin comunicativă, preferă activitățile individuale.

Melancolicul este puțin rezistent la eforturi îndelungate. Puţin comunicativ, închis în sine, melancolicul are dificultăţi de adaptare socială. Debitul verbal este scăzut, gesticulația redusă.

•           Temperamentele sunt neutre din punct de vedere valoric (nici un temperament nu e bun sau rău, fiecare are şi aspecte pozitive şi aspecte negative);

•            Temperamentele nu sunt pure, se găsesc adesea nuanţe temperamentale, amestecuri (80%);

•             Sunt înnăscute.

•            Trăsăturile de  temperament pot fi compensate prin dezvoltarea la nivelul caracterului a unor însuşiri care să suplinească  (de exemplu, un nivel energetic mai scăzut poate fi compensat printr-o buna  organizare a acţiunilor, prin dezvoltarea aptitudinilor, deprinderilor necesare. Există mecanisme de compensare învăţate în timpul vieţii care pot constitui indici falşi asupra temperamentului unei persoane. De exemplu, exista persoane care prezintă caracteristicile temperamentului melancolic, dar care să  ascundă  în realitate un temperament coleric.

•            Sunt educabile, pot fi modelate aspectele negative prin voința , exerciţiu, mijloace educaţionale.

Colericul sau Dominantul

Cu un coleric poți vorbi orice, doar că trebuie să îi dai dreptate

Animal reprezentant: Tigrul

Caracteristici: Activ, determinant, curajos,direct, competitiv. Sunt direcți și duri, testează reacțiile.

Limbajul corpului: Plin de mișcare,energic, strînge puternic mîna.

Colericul ( C )  are următoarele trăsături caracteristice:

-         fire deschisă;

-         impulsiv;

-         nestăpînit;

-         uneori agresiv;

-         deseori exagerează;

-         opune rezistenţă;

-         dominant;

-         delăsător.

Cum comunici cu un coleric:

§      Îi răspunzi direct

§      Îi spui ce trebuie de făcut, nu de ce trebuie de făcut.

§      Accentuiază rezultatele

§      Oferă alternative și opțiuni

§      Fii de acord cu ideile lui

§      Evită discuțiile nu la subiect

§      Fă rezumat și încheie

Ce nu faci cu un cu un coleric

§      Nu arăta nehotărîre

§      Nu fi exagerat de prietenos

§      Nu oferi multe detalii

§      Nu te repeta

§      Nu lua decizii în locul lui.

Copilul coleric:

-    este agresiv şi impulsiv;

-    are o nemaipomenită voinţă;

-    trece uşor de la linişte la agresiune;

-    explodează de putere;

-    strânge foarte multe lucruri prin voinţă, fără să se gândească;

-    are ţeluri şi aleargă către ele.

Aspect: asemănator flegmaticului; totul nu se lăţeşte ci este compact; părul aspru şi des.

Sangvinicul sau Influientul

Animal reprezentant:Maimuța

Este prietenos, spontan,optimist.

Sangvinicul ( S ) are următoarele trăsături caracteristice:

-         energic, vioi, activ;

-         ritm rapid de muncă;

-         vesel;

-         vorbăreţ;

-         fire deschisă;

-         se adaptează uşor.

-          

Cum determini

§      Au atașate numeroase diplome și poze pe pereți

§      Sunt prietenoși și orientați spre relații

§      Vorbesc mult

§      Fac glume fără legătură

§      Sunt fericiți și zîmbăreți

§      Vorbesc despre ei

§      Întrerup și deviază subiectul

§      Sunt bine îmbrăcați

Sanguinicul tratează greșelile cu ușurință

Cum comunici cu un sangvinic

§      Îi spui doar ce e nou și diferit

§      Manifești abilități de exprimare

§      Nu domini

§      Fii deschis și prietenos

Ce nu faci

§      Vorbești mult

§      Treci direct la subiect

§      Vorbești de sus

Copilul sangvinic:

-      sare peste toate fără probleme;

-      nu se leagă foarte puternic de lucrurile pe care le face;

-      ia din lume doar ce are „bun gust”;

-      nu este constient în picioare;

-      acţionează asupra lumii; asupra căreia pluteşte ca o lumină;

-      din punct de vedere pozitiv se entuziasmează, este de invidiat.

Aspect: rotund, cu cîrlionţi sau slab; strălucirea părului şi a pielii îi dă o anumită fineţe.

Flegmaticul sau Stabilul

Flegmaticul așteaptă ca lucrurile să vină și se bucură cînd trec

Animal reprezentant: elefantul

Este răbdător, liniștit,specialist, sprijinitor,de încredere.

Limbaj: reținut, cordial, voce liniștită, cu pauze. Oferă garanții și promisiuni.

Flegmaticul  ( F ) reprezintă următoarele trăsături:

-         calm;

-         echilibrat;

-         sentimente durabile;

-         ritm lent de muncă;

-         gîndire lentă;

-         muncă de migală;

-         cumpătat;

-         ordonat.

Cum îl indentifici:

§      Poze multe pe perete.

§      Respinge schimbările neașteptate.

§      După ce depășesc inhibițiile inițiale sunt deschiși și prietenoși.

§      Este bun, răbdător, ascultător.

§      Îi este dificil să se promoveze și să își impună ideile.

Cum comunici cu un flegmatic

§      Ai răbdare. De obicei îți va vorbi rar și încet.

§      Vorbește cu el despre ce se va întîmpla după, ce garanții va avea.

§      Fii deschis și sincer.

§      Vorbește încet și relaxat.

§      Lasă-i timp să gîndească.

Ce nu faci cu un flegmatic.

§      Nu vorbi prea direct cu el

§      Nu fi îndrăzneț

§      Nu îi spune lucruri care să îl afecteze.

§      Laudă-l și apreciază-l

Copilul flegmatic:

-      îşi îngrijeşte propriul corp; senzaţie de moale;

-      mănîncă cu plăcere şi se lăfăie în corpul fizic;

-      este foarte comod, durează foarte mult pînă începe ceva;

-      voinţa nu este atît de bine conturată;

-      are o linişte sufletească.

Melancolicul sau Conștiinciosul

Animalul reprezentant: furnica

Este de obicei analitic, ordonat, logic, timid, critic, rezervat.

Limbaj: rece, distant, calm.

Voce monotonă și înceată.

Melancolicul ( M ):

-         sensibil;

-         afectat de insuccese;

-         se adaptează mai greu;

-         capacitate redusă de muncă;

-         munci fine, de migală;

-         sentimente durabile;

-         fire închisă;

-         prudent.

Cum îl determini

§      Birou curat, aranjat și ordonat

§      Punctual și bine pregătit

§      Citește în detaliu

Cum comunici?

§      Îi oferi date comparative

§      Îi oferi detalii

§      Informații, organizare.

§      Manifești interes pentru cercetare

§      Răspunzi în totalitate prin date concrete.

Ce nu faci

§      Ajungi prea repede la final

§      Ești neglijent și imprecis cînd răspunzi la întrebări

§      Nu fi haios și nu fă mișto pe munca lui.

Copilul melancolic:

-      interiorizează foarte multe lucruri şi totul primeşte cu greutate interioară;

-      observă foarte mult şi se simte atins de destin;

-      ia totul foarte în serios;

-      din punct de vedere pozitiv se implică în foarte multe lucruri;

-      este de încredere şi un prieten devotat;

-      caută greşelile la el însuşi, nu la alţii;

Aspect: slab, faţa fină şi suptă, foarte gingaş în stuctura osoasă; părul drept.

Test de personalitate - Temperamentul

Alege una din cele patru variante a, b,c sau d pentru fiecare întrebare.

1. Ești în general un tip prietenos? Te simți bine într-un grup?

a) Nu. Mă simt foarte bine singur.

b) Sunt mai curînd un tip singuratic, pașnic.

c) Am foarte mulți prieteni, dar nu știu cîți din ei sunt sinceri...

d) Sunt o persoană foarte prietenoasă, vorbăreață, atașată grupului.

2. De obicei preferi să lucrezi împreună cu alți oameni? Te simți nefericit cînd ești singur?

a) Întotdeauna prefer să lucrez singur!

b) Prefer să lucrez singur, după propriul ritm, calm, controlat, metodic.

c) Mi-ar plăcea să lucrez într-o echipă pe care să o coordonez.

d) Mă adaptez ușor grupurilor, îmi place să colaborez, să mă consult cu cineva cînd lucrez.

3. Îți place noul ? Ești interesat de tot ceea ce se petrece în jurul tău?

a) Nu mă interesează ce se întamplă în jurul meu.

b) Sunt mai interesat de lumea mea interioară, decît de ce se petrece în jur.

c) Vreau să știu tot ce se întamplă în jurul meu !

d) Îmi place să știu ce se întîmplă în jurul meu, să fiu la curent cu noutățile. Din acest motiv am și foarte mulți prieteni.

4. Cînd ieși cu un grup de prieteni, ai senzația că iți „încarci bateriile”?

a) Nu. De obicei grupul mă inhibă.

b) Depinde de atitudinea lor, dar in principiu, nu.

c) Bineînțeles, mai ales dacă am și un rol important în grup, care-mi permite să mă manifest.

d) Da, dar îmi epuizez energia acumulată la fel de repede pentru că sunt genul care mă implic în orice activitate sau discuție.

5. De obicei îți exteriorizezi sentimentele?

a) Nu spun nimănui ce simt.

b) Nu mă exteriorizez verbal în general, și cu greu poți citi pe chipul meu ceea ce simt.

c) Bineînțeles. Cu tendința de exagerare chiar.

d) Sigur. Cu mare plăcere.

6. Ești impulsiv? Ți se întîmplă să acționezi și abia apoi să gîndști asupra faptei?

a) Nu. Prefer mai degrabă să nu acționez.

b) Niciodată. Sunt un tip foarte calculat.

c) Deseori. Mă las influențat de starea de moment, de situație.

d) Rareori. De obicei sunt atent la impactul acțiunilor mele asupra celorlalți.

7. Vorbești cu ușurință despre tine ? Îți exprimi părerile deschis, fără inhibiții?

a) Niciodată nu vorbesc despre mine.

b) Nu vorbesc despre mine decît persoanelor foarte apropiate, dar și atunci cu reținere.

c) Da. Sunt genul care „mai mult vorbesc decît ascult”.

d) Da. Sunt prin definiție un tip sociabil, vorbăreț, deschis.

Interpretarea rezultatelor

Dacă ai obținut o majoritate c, aparții temperamentului coleric.

Colericul este energic, neliniștit, impetuos, uneori impulsiv și iși risipește energia. El este inegal în manifestări. Stările afective se succed cu rapiditate. Are tendința de dominare în grup și se dăruiește cu pasiune unei idei sau cauze.

Dacă ai obținut o majoritate d, aparții temperamentului sangvinic.

Sangvinicul este vioi, vesel, optimist și se adaptează cu ușurință la orice situații. Fire activă, schimbă activitățile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trăirile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale și instabile. Trece cu ușurință peste eșecuri sau decepții sentimentale și stabilește ușor contacte cu alte persoane.

Dacă ai obținut o majoritate b, aparții temperamentului flegmatic.

Flegmaticul este liniștit, calm, imperturbabil, cugetat în tot ceea ce face, pare a dispune de o răbdare fără margini. Are o putere de muncă deosebită și este foarte tenace, meticulos în tot ceea ce face. Fire închisă, puțin comunicativă, preferă activitățile individuale.

Dacă ai obținut o majoritate a, aparții temperamentului melancolic.

Melancolicul este puțin rezistent la eforturi îndelungate. Puțin comunicativ, închis în sine, melancolicul are dificultăți de adaptare socială. Debitul verbal este scăzut, gesticulația redusă.