Școala peste 50 de ani
Îmi aduc aminte de prima mea zi de școală: un ghiozdan
mare maro în spate cu o fetiță și un băiețel imprimat pe el, un penar cu
pixuri, caiete. Eu bucuroasă că mă duc la școală. Astăzi copilul vine la școală
trist, cu ghiozdan în spate imprimat pe el imagini diverse din desene animate
sau filme, penar cu pixuri, creioane, carioci și alte richizite în el, telefon
mobil. În viitor va veni elevul la școală mai trist ca în prezent, fără
ghiozdan, cu telefon și iPad în mînă.
Pe lîngă prima
zi de școală, în timpul celor 12 clase, mă duceam cu zîmbetul pe buze la școală
fiindcă așteptam cu nerăbdare să discut cu colegii de clasă, să repetăm tema
împreună, să analizăm tema pentru acasă. Acum nu mai este așa, copilul stă în
timpul pauzelor în bancă și se joacă cu degetele pe ecran la telefonul său
inteligent, nu comunică cu colegii. Și dacă se întîmplă ca un coleg să – l
deranjeze devine agresiv și se începe cearta și băiata între ei. Cu avansarea
accelerată a tehnologiilor informaționale nu m-ar mira faptul ca peste 50 de
ani în școală elevul să vină dimineața și în loc să deschidă caietul și să
scoată capacul de la pix, să își deschidă tableta și să umble cu degetele pe
ecran fie pentru a repeta tema, fie pentru a scrie sau pur și simplu să
socializeze cu colegii virtuali pentru că nu are timp pentru a comunica cu cei
reali care se află lîngă el. Peste 50 de ani capacitatea copiilor de comunicare ar putea fi
afectată din cauza timpului tot mai mare petrecut în faţa calculatorului şi a
discuţiilor virtuale cu prietenii lor. Ei ar trebui încurajaţi să îşi
petreacă cît mai mult timp din cel liber pentru a se întîlni cu prietenii
lor, de a practica diverse sporturi împreună, de a ieşi în
natură, toate aceste activităţi avînd un efect relaxant. Însă încurajarea
ar trebui să vină mai mult din partea părinților și nu din partea
învățătorului, a școlii.
Pe această bază se poate intui conturarea
idealul educațional al timpului nostru și al lumii în care trăim și în care vom trăi, capabil să știe, să facă, să vrea, să fie și, mai ales, să devină, potrivit noilor
configurații și necesități ale societății viitorului. Astfel incît, școala este
acel pilon care stă la baza formării generațiilor de astăzi și cele viitoare să
fie capabile, pe de o parte, să se adapteze la noile lor condiții de viață și
la noile sarcini pe care vor fi obligate să și le asume, iar, pe de altă parte,
să își poată dezvolta personalitatea și să-și îmbogățească viața personală pe
baza căreia să se poată regăsi și să-și satisfacă toate necesitățile de
autorealizare, în condițiile civilizației moderne. În ciuda acestei dezvoltări ce va avea
loc şi în viitor, părinţii vor fi tot mai ocupaţi, petrecînd tot mai puţin
timp cu copiii lor, acest lucru mi se pare inadmisibil, pentru că
familia este pilonul principal în educarea unui copil, mai ales în
primii ani de viaţă cînd copilul învaţă limbajul, învaţă să clasifice,
învaţă adevăratele valori umane. Copilul trebuie să înveţe de la părinţi să
facă diferenţa între bine şi rău, pentru ca el să aleagă pe viitor binele, nu
din cauza fricii de pedeapsă ci din cauza conştiinţei. Pentru că
părinţii sunt un model pentru cei mici, ei trebuie să petreacă cît mai
mult timp în preajma copiilor lor, avînd un comportament adecvat. Cu
părere de rău în viitor școala va fi cea care va înlocui educarea părintească,
căldura părinților, vatra părintească.
Cum va arăta școala
peste 50 de ani depinde de noi învățătorii, dascălii, îndrumătorii noii
generații. Din cele mai vechi timpuri părinții selectează pentru copiii lor cea mai
bună școală, cei mai buni profesori.
Acest lucru se întîmplă și azi și nu cred că se va schimba peste 50 ani.
Astăzi, trebuie școala să țină cont de
societatea în care trăim, de pericolele și tentațiile ei, dar și de
oportunitățile care există, pentru a învăța copilul să supraviețuiască în
această lume, uneori sălbatică, dar și să reușească să-și croiască un viitor
mai bun în viață. Învățătorul îl ghidează pe copil
să înțeleagă că învață cele mai bune lecții de viață și principii de educație
din experiență și prin puterea exemplului. O metodă de a crește un copil
capabil și descurcăreț, cu un viitor promițător în față, este să îi oferi
posibilitatea de a explora cît mai multe activități. Îl ajută să extragă mai
ușor învățăturile necesare pentru viitor. Noi suntem cei care trebuie să – i
facă pe copii să îndrăgească, să iubească școala și nu să o urască, pentru ca peste 50 de ani școala să aibă
copii dornici de a învăța. Copilul să vină zîmbind, cu ghiozdanul în spate și
cu două mere roșii pe care să le mănînce la școală, după cum spunea Grigore
Vieru.
