Școala peste 50 de ani

     Îmi aduc aminte de prima mea zi de școală: un ghiozdan mare maro în spate cu o fetiță și un băiețel imprimat pe el, un penar cu pixuri, caiete. Eu bucuroasă că mă duc la școală. Astăzi copilul vine la școală trist, cu ghiozdan în spate imprimat pe el imagini diverse din desene animate sau filme, penar cu pixuri, creioane, carioci și alte richizite în el, telefon mobil. În viitor va veni elevul la școală mai trist ca în prezent, fără ghiozdan, cu telefon și iPad în mînă.

   Pe lîngă prima zi de școală, în timpul celor 12 clase, mă duceam cu zîmbetul pe buze la școală fiindcă așteptam cu nerăbdare să discut cu colegii de clasă, să repetăm tema împreună, să analizăm tema pentru acasă. Acum nu mai este așa, copilul stă în timpul pauzelor în bancă și se joacă cu degetele pe ecran la telefonul său inteligent, nu comunică cu colegii. Și dacă se întîmplă ca un coleg să – l deranjeze devine agresiv și se începe cearta și băiata între ei. Cu avansarea accelerată a tehnologiilor informaționale nu m-ar mira faptul ca peste 50 de ani în școală elevul să vină dimineața și în loc să deschidă caietul și să scoată capacul de la pix, să își deschidă tableta și să umble cu degetele pe ecran fie pentru a repeta tema, fie pentru a scrie sau pur și simplu să socializeze cu colegii virtuali pentru că nu are timp pentru a comunica cu cei reali care se află lîngă el. Peste 50 de ani  capacitatea copiilor de comunicare ar putea fi afectată din cauza timpului tot mai mare petrecut în faţa calculatorului şi a discuţiilor virtuale cu prietenii lor. Ei ar trebui încurajaţi să îşi petreacă cît mai mult timp din cel liber pentru a se întîlni cu prietenii lor, de a practica diverse sporturi împreună, de a ieşi în natură, toate aceste activităţi avînd un efect relaxant. Însă încurajarea ar trebui să vină mai mult din partea părinților și nu din partea învățătorului, a școlii.

    Pe această bază se poate intui conturarea idealul educațional al timpului nostru și al lumii în care trăim  și în care vom trăi, capabil să știe, să facă, să vrea, să fie și, mai ales, să  devină, potrivit noilor configurații și necesități ale societății viitorului. Astfel incît, școala este acel pilon care stă la baza formării generațiilor de astăzi și cele viitoare să fie capabile, pe de o parte, să se adapteze la noile lor condiții de viață și la noile sarcini pe care vor fi obligate să și le asume, iar, pe de altă parte, să își poată dezvolta personalitatea și să-și îmbogățească viața personală pe baza căreia să se poată regăsi și să-și satisfacă toate necesitățile de autorealizare, în condițiile civilizației moderne. În ciuda acestei dezvoltări ce va avea loc şi în viitor, părinţii vor fi tot mai ocupaţi, petrecînd tot mai puţin timp cu copiii lor, acest lucru mi se pare inadmisibil, pentru că familia este pilonul principal în educarea unui copil, mai ales în primii ani de viaţă cînd copilul învaţă limbajul, învaţă să clasifice, învaţă adevăratele valori umane. Copilul trebuie să înveţe de la părinţi să facă diferenţa între bine şi rău, pentru ca el să aleagă pe viitor binele, nu din cauza fricii de pedeapsă ci din cauza conştiinţei. Pentru că părinţii sunt un model pentru cei mici, ei trebuie să petreacă cît mai mult timp în preajma copiilor lor, avînd un comportament adecvat. Cu părere de rău în viitor școala va fi cea care va înlocui educarea părintească, căldura părinților, vatra părintească.

    Cum va arăta școala peste 50 de ani depinde de noi învățătorii, dascălii, îndrumătorii noii generații. Din cele mai vechi timpuri părinții selectează pentru copiii lor cea mai bună școală, cei mai buni profesori.  Acest lucru se întîmplă și azi și nu cred că se va schimba peste 50 ani. Astăzi, trebuie școala să țină cont de societatea în care trăim, de pericolele și tentațiile ei, dar și de oportunitățile care există, pentru a învăța copilul să supraviețuiască în această lume, uneori sălbatică, dar și să reușească să-și croiască un viitor mai bun în viață. Învățătorul îl ghidează pe copil să înțeleagă că învață cele mai bune lecții de viață și principii de educație din experiență și prin puterea exemplului. O metodă de a crește un copil capabil și descurcăreț, cu un viitor promițător în față, este să îi oferi posibilitatea de a explora cît mai multe activități. Îl ajută să extragă mai ușor învățăturile necesare pentru viitor. Noi suntem cei care trebuie să – i facă pe copii să îndrăgească, să iubească școala și nu să o urască,  pentru ca peste 50 de ani școala să aibă copii dornici de a învăța. Copilul să vină zîmbind, cu ghiozdanul în spate și cu două mere roșii pe care să le mănînce la școală, după cum spunea Grigore Vieru.